Parlamentarii puterii, şi nu numai, aşa lipsiţi de scrupule şi de simţul măsurii, cum sunt ei - au dovedit-o astăzi, votând amendamente aduse pe furiş Codului Penal, care suspendă aplicarea legii în ceea ce-i priveşte -, aproape că n-au vină. Când nu ai educaţia democraţiei şi nici cei şapte ani de acasă pentru a putea digera respectul faţă de lege şi faţă de cei pe care îi reprezinţi, nu te poţi numi cetăţean responsabil. Unui politician fără „discernământ” moral nu-i poţi cere să trăiască în matricea unei comunităţi echilibrate. Mulţi dintre ei au fost „împinşi” în politică, poate, de vechi frustrări sociale, transformate în obositoare obsesii şi angoase. Şi ei ar fi vrut, cândva, să fie cineva: să mirosă a shop, să bea şi să fumeze „de afară”, să mănânce de la case de comenzi de protocol; şi ei ar fi vrut să-şi petreacă vacanţele la vilă, cu securistul în echer, după perdele. Şi ei ar fi vrut, în consecinţă, să nu dea socoteală nimănui; ba, chiar să trăiască, din când în când, sentimentul „sublim” că pot face pe ceilalţi, când îi trece. Asta au înţeles ei că e, de fapt, politica: impostura, aroganţa, zeflemeaua, troglodismul şi costumul cu cravată. Alţii s-au născut, pur şi simplu, în sistem: au bătut mingea de peretele sistemului, s-au îmbătat la mesele sistemului, au încălcat legile, în sistemul lor fără valori, au debusolat vieţile celorlalţi. Pentru ei a fost şi mai simplu: au trecut de la bişniţăreală măruntă la business; de la sictir şi spleen, la „hai sictir!”, de la-ncălcarea legii, la siluirea ei. Ce să le ceri acestor violatori ai bunului-simţ?! Să se lase călcaţi în picioare, umiliţi, întrebaţi, puşi la „colţ” de regulile unui stat de drept? Cui să dea socoteală?! Masei amorfe de alegători?! Celor cocoşaţi de umilinţă şi de sărăcie care, în campanie, trăiesc senzaţia că aleg între „dumnezeii” de drept ai politicii româneşti? Acestei „aglomerări” deperso