Cu doar şase luni înaintea Campionatului Mondial de fotbal, Brazilia se confruntă cu probleme grave, după ce fanii echipelor Atletico Paranaense şi Vasco da Gama s-au măcelărit chiar pe stadion. Sursa: REUTERS
Meciul dintre Atle tico Paranaense şi Vasco da Gama, din ultima etapă a campionatului brazilian de fotbal, a fost umbrit de războiul iscat în tribune între fanii celor două formaţii. Aceştia s-au măcelărit minute bune, fără ca cineva să intervină.
În cele din urmă, armata, venită la faţa locului inclusiv pe calea aerului, a fost cea care a făcut linişte. Militarii au făcut uz de arme cu gloanţe de cauciuc şi de gaze lacrimogene. Pentru unii suporteri a fost însă prea târziu. Autorităţile vorbesc de cel puţin un mort şi de câteva zeci de răniţi.
Meciul s-a jucat
Partida dintre Atletico Paranaense şi Vasco da Gama s-a disputat la Joinville, stadionul lui Atletico fiind suspendat pentru incidente similare! Nebunia a început în minutul 17 al meciului, când suporterii celor două echipe au uitat de meci şi au început războiul. Televiziunea braziliană s-a concentrat pe haosul din tribune, transmiţând imagini şocante cu hoardele de fani dezlănţuite. Jucătorii au încercat în zadar să liniştească spiritele.
Mai mulţi fotbalişti au mers chiar în apropierea teatrului de război şi au ţipat la fani să se potolească. Unii dintre ei aveau lacrimi în ochi. Luiz Alberto, de la Atletico, a intrat în stare de şoc, după ce a văzut un suporter lovit cu bestialitate în cap de "inamici". După încheierea ostilităţilor, arbitrul a decis ca partida să continue. Atletico a învins cu 5-1, rezultat în urma căruia Vasco da Gama a retrogradat. "E un dezastru şi o ruşine pentru fotbalul brazilian, cu câteva luni înainte de Cupa Mondială", a declarat Wendel, jucătorul lui Vasco da Gama.
A retrogradat campioana Fluminense
Ultima etapă a campionatului de fotb