Alternativele pe care le propune România în locul accizei de 7 eurocenţi la motorină trebuie să aibă acelaşi impact bugetar ca această taxă, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al CE Simon O'Connor.
„Sperăm că se va putea ajunge la un acord în România cât mai curând posibil şi pot spune că suntem pregătiţi să analizăm orice propuneri alternative favorabile creşterii economice, cu un impact bugetar echivalent şi de o calitate echivalentă cu cele stabilite iniţial“, a precizat purtătorul de cuvânt al comisarului Olli Rehn, citat de Mediafax.
Guvernul intenţionează să aplice acciza de 7 eurocenţi doar la benzină şi să amâne introducerea acestei taxe la motorină pentru o perioadă de trei luni, interval în care să fie căutate soluţii, a anunţat, luni, premierul Victor Ponta.
El a precizat că ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, a plecat la Bruxelles pentru a discuta cu oficialii Comisiei Europene despre această temă, având consultări şi cu Fondul Monetar Internaţional.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că a luat notă de declaraţia premierului Victor Ponta şi de informarea pe care i-a făcut-o acesta anterior anunţului că este dispus să renunţe la acciza pe motorină, arătând că nu este un lucru care să îl satisfacă, dar demonstrează că se poate „construi un dialog“ în continuare.
Şeful statului a anunţat că vrea ca, împreună cu premierul Victor Ponta, să rezolve „rezonabil pentru economie” problema accizei la benzină. Deşi a admis că s-a făcut un prim pas, Băsescu a arătat: „Motorina e fundamentală, dar nici benzina nu e mult mai puţin importantă. Numai cei din taximetrie, sunt zeci de mii de oameni a căror pâine depinde de benzină”. Şeful statului a insistat asupra calendarului asumat de România prin Tratatul de aderare la UE: „Pentru benzină, obligaţia asumată de România a fost să ajungă la 359 de euro pe mia de litri