Președintele-director general al TVR, Claudiu Saftoiu, și-a dat astăzi demisia, cu puțin timp înainte ca raportul de activitate al institutiei să fie discutat în Parlament.
Claudiu Săftoiu, numit la conducerea Televiziunii Române în iulie 2012, și-a dat astăzi demisia din funcția de președinte-director general al inistituției. Scrisoarea demisiei, în articol.
Astăzi, pe ordinea de zi a plenului Parlamentului se afla și discutarea Raportului de activitate al Societății Române de Televiziune (SRTV) pe 2012, după cum Paginademedia.ro a scris AICI.
Respingerea acestui raport echivala oricum cu demiterea de drept a Consiliului de Administrație al TVR, inclusiv a președintelui Claudiu Săftoiu.
Demisia lui Claudiu Săftoiu vine în contextul unor discuții purtate, ieri, de Crin Antonescu şi Victor Ponta la Senat pe acest subiect, potrivit surselor din PNL citate de Gândul.info.
Despre posibilitatea “forțării demisiei lui Săftoiu, fără votul din plen”, a scris și HotNews.ro, citând surse din mediul politic.
Scrisoarea de demisie a lui Claudiu Săftoiu:
Domnule Preşedinte al Senatului,
Domnule Preşedinte al Camerei Deputaţilor,
Solicit dispunerea măsurilor necesare în vederea absolvirii mele de responsabilităţile conferite prin Hotărârile Parlamentului României nr. 37/2012, respectiv nr. 40/2012, privind numirea consiliului de administraţie al Societăţii Române de Televiziune şi a preşedintelui acesteia.
Apelez la puterea Parlamentului României ca, prin votul său, să menţină în atribuţii organismul deliberativ al Televiziunii Publice, Consiliul de Administraţie şi astfel să evite o situaţie fără ieşire pentru Televiziunea Română prin respingerea Raportului de Activitate aferent anului 2012.
Consider necesare următoarele precizări: - imposibilitatea respectării tuturor obligaţiilor asumate în Programul de redresare econ