Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Actriţa Ani Creţu a dat statul român în judecată. Vezi de ce e supărată

Publicat in Click, marți 10 decembrie 2013 ·

Ştia că nu trăieşte pe „pământul făgăduinţei", dar parcă niciodată nu a trăit frustrările şi dezamăgirile legate de birocraţie ca acum. De când a devenit mămică, Ani Creţu a văzut ce înseamnă umilinţa în relaţia cu statul român. Prin urmare, l-a dat în judecată.

În luna martie a acestui an, Ani Creţu l-a adus pe lume pe fiul ei, Adan-Marcel jr. Abia şase luni mai târziu a început să primească indemnizaţia pentru creşterea copilului.

„Legea spune că în maximum două luni de la trimiterea dosarului primeşti banii. Eu am trimis dosarul la două luni după ce am născut şi am primit banii abia după alte patru. În primul rând, trebuie să ştiţi că o femeie slăbită după operaţie, cu un bebeluş care suge din oră în oră, nu se poate deplasa personal pe la toate instituţiile de unde trebuie să adune acte, iar cu împuternicit nu ai voie. Trebuie să te duci personal, să stai la cozi cu copilul în braţe, ca să te umilească", spune actriţa.

A primit banii după patru luni de la depunerea dosarului şi asta pentru că s-a dus peste ei. „În septembrie am intentat proces Statului român întrucât aş vrea să îmi spună cei responsabili cu ce pot trăi un bebeluş şi mama lui până când catadicsesc unii să îţi trimită banii. Menţionez că legea te obligă să nu ai alte venituri pentru că îţi pierzi indemnizaţia. Deci, dacă nu ai alte venituri şi indemnizaţia nu vine, din ce trăim?", se întreabă Ani Creţu.

Vrea să fie "vocea" tuturor mămicilor aflate în situaţia ei

Ea recunoaşte că a trăit din economii. „Eu nu sunt o întreţinută, mă întreţin singură, Marcel (n.r. iubitul ei) e şi el un angajat. Cazul meu este unul «fericit», dar sunt mame care chiar nu au din ce trăi până la prima indemnizaţie. Mi se pare mai mult decât normal să iau atitudine şi să fiu glasul mamelor care nu au cui să-şi strige necazul", spune actriţa.

O altă problem

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 6 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 47 minute
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Mitropolia Basarabiei cere retragerea cetăţeniei române pentru clericii rusofili ai Mitropoliei Moldovei

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mitropolia Basarabiei anunţă că va solicita autorităţilor de la Bucureşti retragerea cetăţeniei române pentru toţi ierarhii şi clericii Mitropoliei Moldovei subordonate Patriarhiei ruse, care se impl

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 6 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 2 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 2 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 2 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 3 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 4 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 7 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

Vremea

București
acum

24°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

21°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

20°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/30°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/29°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

19°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/36°