Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CRIMA DIN COMPLEXUL „EUROPA”. Ucigașii unui chinez, PRINȘI DUPĂ 13 ANI

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 10 decembrie 2013 ·

O crimă care a avut loc în luna mai a anului 2000 a fost elucidată abia acum de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București. Anchetatorii au reținut doi foști agenți de pază de la Complexul en-gross „Europa” ca principali suspecți în uciderea unui afacerist de origine chineză Wang Li Jang. Un al treilea complice este căutat de polițiști.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a comunicat, astăzi, că a dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a lui Dan Țiculean, în vârstă de 40 de ani, şi Alexandru-Mihăiță Poenaru, în vârstă de 34 de ani, acuzați de omor calificat.

Din probatoriul administrat în acest caz a rezultat că, la data de 25 mai 2000, cetăţeanul chinez Wang Li Jang, în vârstă de 26 de ani, a fost agresat de către mai mulţi agenţi care asigurau paza în incinta Complexului Comercial „Europa” din şoseaua Colentina, Sector 2. Printre agresori se numărau și cei doi inculpaţi precum şi un al treilea, Nicu Lazăr.

Criminaliștii și procurorii au stabilit faptul că victima, după un conflict avut cu un conaţional, a fost găsită şi imobilizată de către agenţii de pază, aceştia lovind-o în mod repetat cu pumnii, picioarele şi obiecte contondente.

Victima a reuşit să scape pentru moment, fiind urmărită şi imobilizată din nou de către agresori, care au continuat să o lovească, până au adus-o în stare de inconştienţă. Ulterior, a fost transportată cu un cărucior de marfă la o vilă din complexul comercial (în care îşi avea sediul administrativ societatea de pază), unde a fost din nou agresată.

În urma leziunilor produse, victima a decedat la scurt timp, decesul fiind constatat de către personalul medical sosit la faţa locului.

Cercetările efectuate au fost îngreunate de faptul că persoanele care au asistat la bătaie au dat declaraţii mincinoase de frica celor trei și de teama de eventuale repercusiuni din partea autorilor.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Conferință de presă la Cotroceni VIDEO. Nicușor Dan despre măsurile pentru reducerea deficitului bugetar - „Vreau să transmit românilor că este o chestiune provizorie”

Ziua Constanta acum 47 minute
Nicușor Dan a afirmat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă la Palatul Cotroceni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii. „Vreau să transmit românilor că este o chestiune provizorie, că România are potențial economic.

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum o ora
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 20 minute
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Cod galben de caniculă în județele Constanța și Tulcea. Anunțul ANM

Ziua Constanta acum o ora
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis un cod galben de val de căldură, caniculă li disconfort termic în perioada 14 iulie, ora 12.00 - 15 iulie, ora 10.00. Luni, valul de căldură se va manifesta în vestul și în sud

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum 51 minute
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Nicuşor Dan, despre MĂSURILE fiscale: Este o chestiune provizorie / Guvernul a spus că nu crește TVA la învestire

Gandul acum o ora
Președintele Nicușor Dan a declarat, luni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii, iar în ceea ce privește creșterea TVA-ului, a precizat că angajamentul guvernului în momentul în care a fost învestit a fost că TVA-ul nu va

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 3 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

20 adulţi şi 32 de copii, autoevacuaţi după ce locomotiva unui tren a luat foc în apropiere de gara Paşcani

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un număr de 52 de persoane, printre care 32 de copii, s-au autoevacuat din trenul interregio care circulă pe ruta Iaşi-Suceava, după ce locomotiva a luat foc în apropierea gării Paşcani, anunță Agerp

Încep săpăturile la o groapă comună din Irlanda care ar conţine rămăşiţele a aproape 800 de bebeluşi

G4Media acum 26 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare La un secol după ce călugăriţele irlandeze au început să îngroape sute de sugari în ceea ce avea să devină un mormânt comun, nemarcat, arheologii şi alţi specialişti vor începe să excaveze locul din

VIDEO. Președintele Nicușor Dan- „România are nevoie de o lege a salarizării“

Ziua Constanta acum 49 minute
Președintele Nicușor Dan, în cadrul unei conferințe de presă susținute luni, 14 iulie, că România are nevoie de o lege a salarizării în care să avem o abordare foarte nuanțată pe toate categoriile și să dispară sporurile. Președintele a mai pecizat

Vremea

București
acum

32°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

29°
lun.

18°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

26°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°