Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ziua Internaţională a Drepturilor Omului

Publicat in Ziua Constanta, marți 10 decembrie 2013 ·

Ministerul Afacerilor Externe sărbătoreşte în fiecare an, la 10 decembrie, Ziua Internaţională a Drepturilor Omului, împreună cu toţi cei care preţuiesc valorile reprezentate de această zi.

„Ziua de 10 decembrie reprezintă un moment în care trebuie să conştientizăm faptul că drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului nu pot fi ignorate sau încălcate. Este esenţial ca acestea să fie protejate de un sistem de drept. Reafirm angajamentul României faţă de promovarea şi protejarea drepturilor omului. Orice încercare de diminuare a principiului universalităţii drepturilor omului este condamnabilă”, a declarat, cu această ocazie, ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean.

România, ca membru în Consiliul ONU al Drepturilor Omului şi alte organisme internaţionale şi regionale, se alătură eforturilor comunităţii internaţionale în vederea respectării drepturilor omului în întreaga lume.

Ministerul Afacerilor Externe subliniază odată în plus contribuţia societăţii civile în îndeplinirea acestui deziderat. Astfel, aplicarea prevederilor convenţiilor la care România este parte, dar şi analiza modului în care acestea sunt implementate, inclusiv corectarea unor deficienţe, nu ar fi posibile fără sprijinul şi aportul organizaţiilor neguvernamentale.

Informaţii suplimentare

În fiecare an, la 10 decembrie, în lumea întreagă este sărbătorită Ziua Internaţională a Drepturilor Omului.

Organizaţia Naţiunilor Unite a adoptat la 10 Decembrie 1948 Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, completată ulterior cu alte documente adoptate: Convenţia privind Eliminarea Tuturor Formelor de Discriminare Rasială (1965), Convenţia Internaţională asupra Drepturilor Politice şi Civile (1966), Convenţia pentru Eliminarea Tuturor Formelor de Discriminare Împotriva Femeilor (1979), Convenţia Împotriva Torturii (1984), Convenţia împot

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SURSE Eugen Sechila, ridicat de polițiști și dus la audieri la Parchetul General

Ziua Constanta acum o ora
Eugen Sechila, apropiat al lui Călin Georgescu, a fost ridicat, joi seară, de poliţişti şi dus la Parchetul General pentru a fi audiat, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.ro. Sursele citate au arătat că măsura a fost luată după ce anchetato

Undă verde pentru România în Schengen, dar problemele pentru camionagii nu s-au terminat

HotNews acum 24 minute
La 17 ani după ce România şi Bulgaria au aderat la blocul comunitar, cele două țări au primit undă verde pentru a deveni membre ale zonei Schengen, spațiul de liberă circulație al Uniunii Europene, scrie joi BBC News. Postul britanic notează că, pen

Decizia de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu va fi revizuită, a decis Curtea Supremă

Libertatea acum 3 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 12 decembrie, apelurile urmașilor lui Gheorghe Ursu și ale Parchetului Curții de Apel București de revizuire a sentinței de achitare a torționarilor disidentului. Cazul va fi retrimis Curții de Apel B

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu/ Una dintre victime, cu leziuni grave, transferată în Capitală. Patru victime au suferit traumatisme cranio-faciale

News.ro acum 2 ore
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

Dughin ameninţă Europa de Est: „Trebuie să fie neutră sau să devină a Rusiei”

Mediafax acum 38 minute
Alexandr Dughin susţine că ţările din regiune „trebuie ori să fie neutre, ori să devină parte a Rusiei”, subliniind influenţa liderilor precum Viktor Orban şi Călin Georgescu. Profesorul John Mearsheimer a declarat că declaraţiile lui Dughin nu repr

Fostul ministru al Sănătății Nelu Tătaru, trimis în judecată pentru luare de mită

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit mită, ca medic, sume de bani cuprinse între 100 şi 500 de lei, precum şi bunuri

O fetiță s-a curentat pe un patinoar din Ploiești. Ce spune Poliția

HotNews acum o ora
O fetiţă de nouă ani s-a curentat, fără a fi rănită grav, pe patinoarul din centrul Ploieştiului, după ce a atins un indicator amplasat în afara zonei cu gheaţă, la o mică distanţă de balustrada patinoarului. Poliţia a constatat deficienţe la instal

Aproape 70 milioane de euro, cheltuiți de Rusia pentru propagandă în România și Bulgaria, spun experți în securitate

Ziare.com acum 3 ore
Un grup de experți în securitate cibernetică din Bulgaria spun că Rusia a cheltuit 69 milioane de euro pentru a influența opinia publică din țară, dar și din România. Pentru a promova extrema dreaptă din cele două țări NATO, Kremlinul ar fi derulat

Trump, desemnat ”personalitatea anului” 2024 de către revista Time

News.ro acum 3 ore
Preşedintele ales al Statelor Unite Donald Trump a fost desemnat joi ”personalitatea anului” ("person of the year") de către prestigioasa revistă americană Time. Săptămânalul salută o ”revenire politică uluitoare” a fostului preşedinte, reales la co

Guvernul a aprobat o schemă de ajutor de minimis în valoare de peste 1,3 miliarde de lei, cu aplicare până în anul 2030, pentru a sprijini consolidarea clădirilor şi reducerea riscului seismic

News.ro acum 3 ore
Guvernul a aprobat o schemă de ajutor de minimis în valoare de peste 1,3 miliarde de lei, cu aplicare până în anul 2030, pentru a sprijini consolidarea clădirilor şi reducerea riscului seismic, a anunţat după şedinţa Executivului purtătorul de cuvân

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-0°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/5°
dum.

2°/6°