Locuinţa avocatei Teofila Cojan, membră a Baroului Gorj, a fost spartă de hoţi, luni dimineaţa. Persoane necunoscute au intrat prin efracţie în casa acesteia şi au furat 410 lei. După ce au luat banii, hoţii au dat bir cu fugiţii. Poliţia a deschis o anchetă pentru a identifica autorii furtului.
Avocata de 65 de ani, din Târgu-Cărbuneşti, a sunat la poliţie imediat ce a constatat că locuinţa sa a fost spartă. Hoţii nu au furat decât cei 410 lei, după care au părăsit locul faptei. „Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că locuinţa unei femei de 65 de ani, din Târgu-Cărbuneşti, a fost spartă. Autorii au forţat uşa de acces, au intrat în locuinţa sa, de unde au furat o sumă de bani. Poliţia a deschis o anchetă în urma căreia se efectuează cercetări pentru identificarea autorilor şi tragerea lor la răspundere conform legii”, a precizat Romina Dochian, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
În acest caz a fost constituit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
Locuinţa avocatei Teofila Cojan, membră a Baroului Gorj, a fost spartă de hoţi, luni dimineaţa. Persoane necunoscute au intrat prin efracţie în casa acesteia şi au furat 410 lei. După ce au luat banii, hoţii au dat bir cu fugiţii. Poliţia a deschis o anchetă pentru a identifica autorii furtului.
Avocata de 65 de ani, din Târgu-Cărbuneşti, a sunat la poliţie imediat ce a constatat că locuinţa sa a fost spartă. Hoţii nu au furat decât cei 410 lei, după care au părăsit locul faptei. „Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că locuinţa unei femei de 65 de ani, din Târgu-Cărbuneşti, a fost spartă. Autorii au forţat uşa de acces, au intrat în locuinţa sa, de unde au furat o sumă de bani. Poliţia a deschis o anchetă în urma căreia se efectuează cercetări pentru identificarea autorilor şi tragerea lor la răspundere conform legii”, a precizat Romina Dochi