Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vot cu scandal în Camera Deputaţilor: Aleşii au dat liber la pensiile speciale pentru diplomaţi

Publicat in Adevarul, marți 10 decembrie 2013 ·

Camera Deputaţilor a adoptat, în şedinţa de marţi, proiectul de lege care prevede acordarea unei indemnizaţii de până la 3.571 de lei pentru diplomaţii care s-au pensionat înainte de 31 august 2010.

Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2013 privind acordarea de drepturi unor membri ai Corpului diplomatic şi consular al României a fost adoptat de Camera Deputaţilor, for decizional, cu 218 voturi „pentru“, 89 „împotrivă“ şi opt abţineri.

Potrivit ordonanţei guvernamentale, foştii ambasadori şi consuli cu o vechime neîntreruptă de 15 ani în Ministerul Afacerilor Externe şi care erau pensionari la 31 august 2010, vor putea beneficia de o indemnizaţie diplomatică de maximum 3.571 de lei brut, lunar.

Deputatul Ovidiu Ganţ, care a luat cuvântul în plen, a susţinut că măsurile reprezintă „o injustiţie crasă“, în condiţiile în care numărul diplomaţilor care vor beneficia de indemnizaţie nu poate depăşi 250 de persoane.

„E o injustiţie crasă în raport cu alţi diplomaţi care nu vor beneficia de această măsură. Nu putem face dreptate unora făcând o nedreptate crasă altora“, a declarat Ganţ, în plenul Camerei Deputaţilor.

La rândul său, deputatul UDMR Marton Arpad a declarat că, deşi grupul parlamentar pe care îl reprezintă susţine reintroducerea pensiilor speciale, legea supusă votului în plen este inacceptabilă.

„Este arhicunoscut că grupul nostru parlamentar susţinea ideea acordării unor pensii speciale. Aceste pensii speciale au dispărut. Această lege nu readuce o pensie specială pentru diplomaţi, ci diplomaţii rămân cu pensia pe care o au, însă unii dintre ei vor primi peste pensie o indemnizaţie de maxim 3.571 lei. Cine, cum va primi se va realiza prin Ordin al ministrului, deci nimic clar, nimic general, ci este în tocul dorinţei ministrului cine vor fi acei diplomaţi merituoşi care vor primi o sum

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 8 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 5 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 8 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 13 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 12 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

765 de directori „din pix”

Buna ziua Brasov acum 3 ore
În anul şcolar 2023-2024, erau ocupate „prin detaşare în interesul învăţământului” 2.101 posturi de conducere în şcoli, din care 1.373 posturi de directori şi 728 posturi de director adjunct, potrivit celui mai nou Raport privind situaţia din învăţă

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 13 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 7 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

DN1, lățit la trei benzi între Aeroportul Otopeni și Centura Capitalei. Când încep lucrările

Wall-Street.ro acum 12 ore
DN1 urmează să fie lățit pe o secțiune de 2,4 kilometri, între Aeroportul Henri Coandă Otopeni și Centura Capitalei. Cristian Pistol, director general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a transmis că s-au depus

Papa Francisc, vizitat la spital de Giorgia Meloni

Mediafax acum 12 ore
Papa Francisc a fost vizitat la spital de Giorgia Meloni. Vizita a avut loc miercuri. Meloni a dezvăluit că Francisc este într-o dispoziţie bună.

Vremea

București
acum

-6°
joi

-9°/-1°
vin.

-8°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-10°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/0°
Constanta
acum

-8°
joi

-8°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-10°
joi

-10°/1°
vin.

-5°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-9°
joi

-9°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/6°