Patinatorul american Evan Lysacek, campion olimpic în 2010, nu va participa la Jocurile Olimpice de la Soci, din 2014, din cauza unei accidentări la şoldul stâng, a anunţat, marţi, Federaţia Americană de Patinaj Artistic (Usfsa), citată de AFP.
Lysacek, 28 de ani, s-a accidentat la antrenament în august şi "în ciuda unui tratament intensiv, accidentarea a devenit mai dureroasă luna trecută", susţine Usfsa.
"La sfaturile medicilor, care i-au transmis că această accidentare ar putea cauza daune ireparabile, Lysacek nu se va mai antrena până când nu va fi restabilit total, ceea ce i-ar putea lua câteva luni", a menţionat federaţia americană.
Lysacek a devenit la Vancouver primul american care a câştigat titlul olimpic la patinaj artistic diun 1988. El a mai fost campion mondial în 2009 şi a câştigat două medalii mondiale de bronz (2005, 2006), dar nu a mai apărut în competiţii de la aurul olimpic din 2010.
"Nu am cuvinte pentru a descrie dezamăgirea pentru faptul că nu particip la JO de la Soci. Am fost cel mai mândru cânn mi-am putut reprezenta ţara de două ori la JO. Sunt decis să-mi revin complet şi să patinez din nou", a afirmat Lysacek.
Sursa: Mediafax
Patinatorul american Evan Lysacek, campion olimpic în 2010, nu va participa la Jocurile Olimpice de la Soci, din 2014, din cauza unei accidentări la şoldul stâng, a anunţat, marţi, Federaţia Americană de Patinaj Artistic (Usfsa), citată de AFP.
Lysacek, 28 de ani, s-a accidentat la antrenament în august şi "în ciuda unui tratament intensiv, accidentarea a devenit mai dureroasă luna trecută", susţine Usfsa.
"La sfaturile medicilor, care i-au transmis că această accidentare ar putea cauza daune ireparabile, Lysacek nu se va mai antrena până când nu va fi restabilit total, ceea ce i-ar putea lua câteva luni", a menţionat federaţia americană.
Lysacek a devenit l