Sfârşit de an pe o notă majoră pentru tabăra proeuropeană & partida naţională – Republica Moldova a semnat la Vilnius Acordul de Asociere cu UE; Curtea Constituţională a hotărât că denumirea corectă a limbii de stat este româna; opoziţia roşie pare să fie debusolată, şi caută în faţa cui ar mai manifesta, mai cu seamă după ce şeful delegaţiei UE la Chişinău, Pirkka Tapiola, a ieşit în faţa protestatarilor, salutându-l pe liderul PCRM, Vladimir Voronin, cu cuvintele: „Uniunea Europeană are o atitudine pozitivă faţă de dreptul la libera întrunire şi dreptul de a protesta paşnic. Bine au venit în faţa delegaţiei noastre. Este bine când oamenii spun ceea ce simt.”

Câtă vreme politologii noştri de toate culorile pun cap la cap aceste evenimente, dându-se cu părerea despre ce ne aşteaptă în 2014, vă propun să reflectaţi la o parabolă sanscrită din sec. al XII-lea, din Hidopadesha, analizată de istoricul Heinrich Zimmer în capitolul „Funcţiile trădării” din studiul său Filozofiile Indiei. Iată fabula (citată după Gabriel Liiceanu, Dragul meu turnător, Humanitas, 2013):

„Un cotoi nenorocit, alungat de săteni şi rătăcit pe câmp, cât pe ce să moară de foame, a fost găsit şi scos din necaz de către un leu; regescul animal l-a invitat pe nefericit să împartă cu el peştera şi să se hrănească din rămăşiţele meselor regale. Invitaţia nu era însă inspirată de altruism sau de o anumită solidaritate rasială, ci fusese făcută doar pentru că leul era sâcâit în peştera sa de un şoarece care trăia în cine ştie ce gaură; când leul se întindea ca să tragă un pui de somn, şoarecele ieşea şi-l trăgea de coamă. Leii fioroşi sunt incapabili să prindă şoareci; pisicile agile o pot face însă; iată, aşadar, temeiul unei prietenii temeinice şi poate chiar plăcute.

Simpla prezenţă a cotoiului în peşteră a fost de-ajuns ca să-l ţină în şah pe şoarece, astfel încâ