Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A câştigat 70.000 de lei cu doi lei pariaţi

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 11 decembrie 2013 ·

Un bărbat din Târgu Jiu a câştigat la pariuri sportive suma de peste 70.000 de lei, cu un bilet pentru care a plătit numai doi lei. Tânărul a preferat să nu îşi dezvăluie identitatea şi a cerut protecţia unor amici bine făcuţi când a mers la agenţia de pariuri din municipiu să îşi ridice premiul. Norocosul câştigător a povestit că nici măcar nu a zăbovit prea mult când a jucat biletul care i-a adus echivalentul unei garsoniere în Târgu Jiu şi că majoritatea rezultatelor au fost puse la întâmplare. Fiind vorba de multe meciuri şi chiar unul cu un rezultat greu de realizat, câştigul a fost substanţial, deşi suma plătită pe bilet a fost de numai doi lei. Faptul că nici nu a crezut că are vreo şansă de câştig l-a determinat pe jucător să nu acorde o prea mare importanţă biletului şi rezultatelor la meciurile pe care pariase. Biletul a fost jucat săptămâna trecută, iar banii au fost ridicaţi de la agenţia de pariuri în această săptămână.

Nu ştie ce va face

cu banii

Câştigătorul sumei de peste 70.000 de lei a declarat că nu s-a gândit ce va face cu banii, dar că va avea pe ce să îi cheltuiască. Momentan, le va face cinste prietenilor, iar diferenţa o va depune în bancă, până când va stabili pe ce o va cheltui. „Nu e pentru prima dată când joc la pariuri, dar acum a fost un şoc. Am jucat doi lei şi am câştigat 73.255 de lei. Am mers mult pe meciuri soliste, că ambele echipe marchează. A fost norocul, şansa mea, pentru că am pus că Everton va bate la Manchester şi a ieşit. Eu numai pe sume mici am jucat până acum şi biletul era prin casă, nici nu l-am luat în calcul. Nu credeam niciodată că voi câştiga atâţia bani“, a povestit târgujianul peste care a dat norocul în prag de Sărbători. Gorjenii sunt norocoşi când joacă la pariuri, luna trecută un cetăţean din judeţ câştigând la loterie suma de două milioane de euro.

Un bărbat din Târgu Ji

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Record pe piața românească de artă: S-a vândut cel mai scump tablou din ultimii 34 de ani. E semnat de Nicolae Grigorescu

Wall-Street.ro acum o ora
Lucrarea "Ţărăncuţă odihnindu-se" semnată de Nicolae Grigorescu a fost adjudecată la suma de 365.000 de euro, la licitaţia de iarnă organizată de casa Artmark. Potrivit Artmark, vânzarea lucrării la suma de 365.000 de euro reprezintă noul record al

România și Olanda extind colaborarea la Centrul F-16 de la Fetești. Ce a anunțat ministrul Apărării

Ziare.com acum o ora
Miniştrii Apărării din România şi Olanda, Angel Tîlvăr şi Ruben Brekelmans, au semnat, la Haga, o scrisoare de intenţie care prevede extinderea colaborării în cadrul Centrului de instruire F-16 din România. Centrul de instruire F-16 este în incinta

Argeş: Percheziţii la persoane cercetate pentru antisemitism şi instigare publică - VIDEO

News.ro acum o ora
Poliţiştii din Argeş fac, vineri dimineaţă, percheziţii la Piteşti şi la Rucăr, în două dosare care vizează fapte de antisemitism şi instigare publică. În primul dosar un bărbat de 37 de ani este cercetat sub control judiciar, iar în al doilea este

INS: Resursele de energie electrică au crescut cu 0,1% în primele zece luni ale anului

Mediafax acum 34 minute
Principalele resurse de energie primară, în primele zece luni din an, au totalizat 27010,9 mii tone echivalent petrol (tep), în scădere cu 414,9 mii tep faţă de perioada similară din 2023. Producţia internă a însumat 14095,5 mii tep, în scădere cu 7

UPDATE - Rusia a lansat un atac masiv cu rachete asupra instalaţiilor energetice din Ucraina. Explozii multiple la Odesa / Zelenski anunţă că au fost lansate 93 de rachete şi 200 de drone

News.ro acum 19 minute
Rusia a lansat vineri dimineaţă un atac pe scară largă asupra instalaţiilor energetice ale Ucrainei, a anunţat ministrul ucrainean al energiei, Gherman Galuşcenko, citat de Reuters. Ulterior, preşedintele Volodimir Zelenski a precizat că au fost tra

Republica Moldova: Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Recean a picat. Doar 18 deputaţi au votat în favoarea demiterii executivului

News.ro acum 46 minute
Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de Dorin Recean, iniţiată de Blocul Comuniştilor şi Socialiştilor, a picat. Doar 18 deputaţi au votat în favoarea demiterii executivului. Potrivit Newsmaker.md, moţiunea a fost suspusă votului la ora 0

Cum va fi vremea de Crăciun și Revelion / Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni

HotNews acum 2 ore
În săptămâna dinainte de Crăciun, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei din calendar în toată ţara, însă în ultima săptămână a anului valorile termice se vor situa în jurul celor normale, ușor mai scăzute la munte, anunță

Zelenski anunţă că Rusia a lansat 93 de rachete şi 200 de drone asupra Ucrainei, în unul dintre cele mai ample atacuri de la începutul războiului

News.ro acum 28 minute
Preşedintele Volodimir Zelenski a anunţat vineri că Rusia a efectuat în cursul nopţii unul dintre cele mai agresive atacuri asupra Ucrainei de la începutul războiului, în care a folosit 93 de rachete, inclusiv rachete balistice şi de croazieră, şi a

Dan Grecu, legenda gimnasticii româneşti, a încetat din viaţă la 74 de ani

Mediafax acum 3 ore
Dan Grecu, primul campion mondial din istoria gimnasticii româneşti şi un simbol al sportului naţional, s-a stins din viaţă la vârsta de 74 de ani. Fost gimnast, antrenor şi arbitru internaţional, Grecu lasă în urmă o moştenire impresionantă, care a

Dosarul lui Horațiu Potra. Tribunalul decide astăzi dacă acceptă cererea de arestare preventivă

Ziua Constanta acum o ora
Horaţiu Potra, consilier local în municipiul Mediaş, cunoscut drept lider al unei grupări de mercenari care a acţionat în Africa, a fost pus sub control judiciar, marţi, în dosarul în care se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de nerespe

Vremea

București
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/8°
lun.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-0°/4°
dum.

1°/7°
lun.

-0°/4°