Comisia Europeană consideră că România şi Bulgaria îndeplinesc criteriile pentru aderarea la Spaţiul Schengen, dar decizia aparţine statelor membre ale Uniunii Europene, afirmă vicepreşedintele CE Viviane Reding, comisar european pentru Justiţie, Drepturi fundamentale şi Cetăţenie.
Viviane Reding a făcut aceste declaraţii într-un interviu acordat ziarului iranian Tehran Times. Tema principală a interviului a fost "libertatea presei - o necesitate pentru democraţii", însă Reding a făcut o scurtă referire şi la extinderea Spaţiului de liberă circulaţie Schengen.
"În privinţa Spaţiului Schengen, decizia de eliminare a controalelor vamale aparţine statelor membre. Comisia Europeană consideră că atât Bulgaria, cât şi România îndeplinesc criteriile necesare pentru aderarea deplină la Schengen", a spus comisarul UE.
În ceea ce priveşte libertatea presei, comisarul UE pentru Justiţie, Drepturi fundamentale şi Cetăţenie a subliniat că toate statele democratice au nevoie de o presă liberă, explicând că instituţiile media reprezintă o necesitate pentru toate statele membre UE.
Consiliul UE pentru Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) va reveni asupra subiectului aderării României şi Bulgariei la Schengen atunci când vor exista condiţii favorabile, a anunţat săptămâna trecută Preşedinţia lituaniană a Consiliului Uniunii Europene.
România şi Bulgaria au prezentat la Consiliul JAI a declaraţie politică în care îşi exprimă dezamăgirea faţă de imposibilitatea luării unei decizii privind aderarea la Schengen şi susţin că nu există niciun motiv juridic sau concret pentru o nouă amânare. România şi Bulgaria îşi exprimă "dezamăgirea faţă de imposibilitatea adoptării unei decizii pozitive privind aderarea la Spaţiul Schengen la acest moment şi au reiterat că au îndeplinit toate criteriile de aderare conform acquis-ului Schengen, fapt recunoscut de către toa