Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Moşul „all inclusive”: brad, ghetuţe şi toate cadourile visate!

Publicat in Pandurul, miercuri 11 decembrie 2013 ·

Le-am găsit la fereastră, îl aşteptau cu mare nerăbdare pe Moş Crăciun, pesemne că părinţii le spuseră că va veni moşul şi la ele. De îndată ce şi-au primit cadourile, cele mici, pline de entuziasm au început să cotrobăiască prin plasele primite în dar de la oamenii cu suflet, cititori ai ziarului Pandurul. Moşul a ajuns ieri la cele cinci surori din Motru, crescute într-o garsonieră cu igrasie, de doi părinţi care nu au avut niciodată bani să se căsătorească. Tatăl munceşte cu ziua şi în fiecare dimineaţă se întreabă dacă va câştiga măcar bani de pâine. Cu ajutorul cititorilor noştri, Moşul le-a putut îndeplini absolut toate dorinţele: brăduţ, păpuşi, bărcuţă pentru Sorina, bani pentru a merge la doctor şi multe, multe altele.

Cinci fetiţe din municipiul Motru au avut parte ieri de o mare surpriză. Moş Crăciun a venit la ele, deşi încetaseră să mai creadă în existenţa sa. Pentru că au fost cuminţi şi ascultătoare, au primit în dar jucării, rechizite, produse alimentare, hăinuţe, dar şi alte cadouri mult aşteptate pe care am reuşit să le adunăm de la oamenii cu suflet din judeţ şi nu numai. Micuţele au primit în dar şi un pom de Crăciun, frumos ornat cu decoraţiuni specifice. Părinţii, omeni necăjiţi şi fără sprijin din nicio parte, s-au bucurat alături de cele mici de cadourile primite, mai ales că în ultima perioadă îi măcina gândul că nu vor avea ce să le pună pe masă de sărbători celor cinci fetiţe. Acum nu trebuie să-şi mai facă nicio grijă pentru că produsele şi alimentele aduse în dar de reporterii Pandurul le vor ajunge cât să facă faţă până după sărbători.

„Ne întrebau dacă există Moş Crăciun şi pentru ele”

Într-o singură cameră trăiesc şapte persoane, cele cinci fetiţe cu vârste între doi şi şapte anişori, Ioana Cristina, Maria Sorina, Elena Mihaela, Valentina Mădălina şi Gabriela Daniela şi părinţii lor Adela Năsărâmbă şi Cristian

Articolul in Pandurul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gazprom va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie

Ziua Constanta acum 8 ore
Gigantul energetic rus Gazprom a anunţat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie, la ora 05.00 GMT, din cauza unei datorii neplătite de autorităţile de la Chişinău, relatează Reuters citat de Agerpres.ro Com

Actrița Olivia Hussey, starul din „Romeo și Julieta” a lui Zeffirelli, a murit la vârsta de 73 de ani

HotNews acum 8 ore
Actrița britanică Olivia Hussey, laureată cu un Glob de Aur pentru rolul adolescentei Julieta în filmul „Romeo și Julieta” (1968) al lui Franco Zeffirelli, a murit vineri, la vârsta de 73 de ani, a anunțat familia sa, potrivit AFP. „Olivia a fost o

Israel: Benjamin Netanyahu va fi supus duminică unei operaţii de prostată

News.ro acum 6 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu, în vârstă de 75 de ani, urmează să fie supus duminică unei operaţii de prostată, a anunţat sâmbătă biroul său, în plin război între Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas în Fâşia Gaza. Netanyahu a fo

Fetită de 8 ani, ucisă în Turcia. Mama, fratele mai mare și unchiul copilei, condamnați la închisoare pe viață

Ziare.com acum 7 ore
Un tribunal turc a condamnat sâmbătă, 28 decembrie, la închisoare pe viaţă trei membri ai familiei unei fetiţe de 8 ani al cărei asasinat în provincia Diyarbakir a bulversat ţara, informează AFP. Trupul neînsufleţit al lui Narin Guran, dispărută de

Campionul la box Paul Bamba a murit la 35 de ani

Mediafax acum 8 ore
Vedeta sportivă Paul Bamba câştigase titlul WBA Gold Cruiserweight învingându-l pe Rogelio Medina cu doar şase zile înainte de anunţarea decesului său. Starul pop Ne-Yo, care a semnat cu Bamba pentru compania sa de management, a anunţat vestea într-

Mai multe companii aeriene anulează zborurile către Rusia după prăbuşirea avionului Azerbaijan Airlines

HotNews acum 11 ore
Mai multe companii aeriene au anunțat că își suspendă zborurile către orașe din Rusia, decizii ce intervin după ce experți, dar și Washingtonul, au indicat că prăbușirea, miercuri, în Kazahstan, a unui avion de pasageri aparţinând companiei azere Az

Premierul Republicii Moldova: Rusia foloseşte energia ca armă politică

News.ro acum 9 ore
Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, a declarat că Rusia foloseşte energia drept „armă politică” după ce concernul rusesc Gazprom a anunţat că opreşte livrările de gaz pentru regiunea transnistreană. Premierul a mai menţionat că Republic

Cezar, liderul Legiunii „Libertatea Rusiei”, prezice că Putin va cădea în 2025: ”La fel cum s-a întâmplat cu Assad”

Ziare.com acum 12 ore
Maximilian Andronnikov, cunoscut în lumea militară sub numele de „Cezar”, liderul Legiunii „Libertatea Rusiei”, este hotărât să ducă lupta până la capăt pentru a-l înlătura pe Vladimir Putin. Deși se află în prezent pe frontul din estul Ucrainei, Ce

Nicuşor Dan: Peste 8.300 de animale au fost sterilizate gratuit în 2024

News.ro acum 8 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, prezintă bilanţul Asociaţiei pentru Protecţia Animalelor (ASPA) în anul care se termină, el arătând că peste 8.300 de animale au fost sterilizate gratuit în 2024. ”Bilanţ ASPA. Peste 8.300 de animale au fost sterili

Zeci de turiști au fost păcăliți de o firmă din Satu Mare după ce au dat 2.000 de euro pe un sejur de Revelion în Zanzibar, însă excursia nu există

Libertatea acum 8 ore
O agenție de turism din Satu Mare este acuzată de fraudă după ce a anulat o excursie de Revelion în Zanzibar, pentru care zeci de turiști au plătit mii de euro. Potrivit News.ro, aproximativ 30 de persoane intenționează să depună o plângere penală î

Vremea

București
acum

dum.

2°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

0°/6°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/5°
lun.

1°/5°
mar.

0°/5°
mie.

-0°/5°
Timisoara
acum

-2°
dum.

-2°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°