RATUC ştie să funcţioneze doar cu autobuze second-hand, se plânge Horea Uioreanu.
El se arată îngrijorat că această regie nu va fi în măsură să asigure servicii de calitate cetăţenilor din zona metropolitană, mai ales că nu a reuşit nici măcar să se transforme în societate comercială.
Liderul Consiliului Judeţean, Horea Uioreanu, cere Primăriei Cluj-Napoca să permită ca staţiile RATUC să fie folosite şi de operatorii privaţi de transport public, care acoperă rutele din zona metropolitană. Staţiile RATUC ar trebui să fie disponibile pentru toţi operatorii până la momentul în care se va putea implementa proiectul de transport metropolitan. Pe de altă parte, Uioreanu e convins că dacă RATUC ar trebui să intre mâine să deservească localităţile învecinate, nu ar fi nu ar putea aduce servicii de calitate cetăţenilor. Iar asta din cauză că RATUC nu a reuşit încă să se transforme în societate comercială şi nici nu dispune de autobuze noi. Directorul RATUC, Liviu Neag îl contrazice pe Uioreanu.
Uioreanu spune că nu e corect ca cetăţenii din Floreşti, de pildă, să nu poată circula în municipiul Cluj-Napoca în condiţii civilizate şi îi cere municipalităţii să permită operatorilor privaţi de transport să oprească în staţiile RATUC. „Dacă vorbim de condiţii decente pentru toţi locuitorii zonei metropolitane, atunci nu văd de ce locuitorii din Floreşti sau din Apahida nu pot beneficia de condiţiile de care se bucură cei care circulă cu autobuzele RATUC. Vorbim de un sistem metropolitan, asta înseamnă că toţi locuitorii Clujului au dreptul să coboare şi să urce în autobuze în condiţii decente, aşa cum o fac cei care călătoresc cu RATUC. Staţiile ar trebui să fie disponibile pentru toţi operatorii, până la momentul la care vom reuşi să implementăm sistemul de transportul metropolitan care va impune RATUC-ul ca operator unic ", a spus Uioreanu.
D