Nouă sute de migranţi clandestini care se îndreptau către Italia la bordul unor ambarcaţiuni precare au fost recuperaţi în Marea Mediterană în ultimele 24 de ore, a anunţat luni seară Marina militară italiană.
O operaţiune navală italiană, denumită "Mare Nostrum" a fost decretată într-o zonă vastă după mai multe naufragii în apropiere de insula italiană Lampedusa în octombrie.
Ambarcaţiunile localizate luni cu ajutorul elicopterelor nu aveau niciun fel de dispozitiv de securitate la bord şi navigau în condiţii precare când au fost salvate, a declarat Marina militară într-un comunicat.
O parte din cei 900 de migranţii au fost recuperaţi de o navă libiană şi de una comercială, fiind conduşi în portul Tripoli, conform comunicatului.
Zeci de mii de migranţi clandestini încearcă în fiecare an să efectueze călătoria, deseori la bordul unor ambarcaţiuni aflate în stare proastă, către Italia, plecând de pe coasta Africii de Nord (în special din Libia şi Tunisia). Este vorba mai ales de migranţi din zona subsahariană. Alţii vin din Siria, Irak, Afganistan, chiar şi Asia de Sud. Majoritatea sunt victimele unor traficanţi fără scrupule, în dorinţa de a îşi încerca norocul în Europa.
Un anumit număr dintre aceste ambarcaţiuni au naufragiat în ultimii ani, uneori fără ca cineva să afle de incident. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »