Roş-albii au organizat aseară petrecerea de sfârşit de an într-un restaurant situat în apropierea arenei din "Ştefan cel Mare". Fotbaliştii, staff-ul tehnic şi angajaţii clubului au fost însoţiţi de consoarte.
La petrece s-au servit preparate cu specific turcesc, iar majoritatea a consumat apă plată şi sucuri.
(Măriuca, soţia lui Stoican)
"Anul ăsta nu ne-am gândit că putem să ne batem la titlu, eram pe locul 13-14, apoi am urcat pas cu pas. Vrem să mergem pe această linie, să fim realişti, dar cu siguranţă anul viitor chiar îmi doresc să ne batem la campionat", a dezvăluit Flavius Stoican.
(Mihaela, soţia lui Dănciulescu)
"S-a terminat turul, dar încă nu s-a terminat anul, sperăm să-l terminăm cu capul sus. A fost un an foarte bun. Mi-aş dori un trofeu cu Dinamo, poate campionatul şi o mare surpriză în cupele europene. Titlul nu este un obiectiv, dar nu vom spune nu în cazul în care se va întâmpla", a spus şi Dorin Rotariu.
(Ilona, soţia lui Dragoş Grigore)
(Amelia, soţia lui Luchin)