Cei care preferă să petreacă sărbătorile de iarnă, în special perioada Crăciunului, în familie sau alături de rude şi prieteni, dar într-un cadru autentic românesc, pot alege una din pensiunile înscrise în programul Asociaţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC) intitulat “Tradiţiile Crăciunului cu ANTREC”.
Programul, lansat cu scopul de a încuraja turismul rural, oferă celor interesaţi pachete turistice la pensiuni din judeţele Braşov, Sibiu, Argeş, Neamţ, Buzău şi Gorj, de aproximativ 500-600 de lei de persoană.
Programul se desfăşoară atât în perioada Crăciunului pe rit nou, cât şi pe rit vechi, care începe pe 7 ianuarie, deoarece atât în România, cât şi în ţările din jur, cum ar fi Republica Moldova, Ucraina sau Serbia, există ortodocşi care sărbătoresc sărbătorile pe rit vechi.
În program s-au înscris pensiuni din localităţile Rucăr, Dâmbovicioara, Dragoslavele, Corbeni, Arefu (judeţul Argeş), Bran-Moieciu (judeţul Braşov), Berca (judeţul Buzău), Turcineşti (judeţul Gorj), Eşelniţa (judeţul Mehedinţi), Ceahlău şi Vânători (judeţul Neamţ), Răşinari şi Mărginimea Sibiului (judeţul Sibiu).
Tarifele variază de la 40 de lei de persoană, fără mic dejun, la o pensiune de două margarete, pentru o noapte de cazare, până la 600 de lei de persoană pentru trei nopţi, cu toate mesele incluse, la o pensiune de patru margarete.
Cei care preferă să petreacă sărbătorile de iarnă, în special perioada Crăciunului, în familie sau alături de rude şi prieteni, dar într-un cadru autentic românesc, pot alege una din pensiunile înscrise în programul Asociaţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC) intitulat “Tradiţiile Crăciunului cu ANTREC”.
Programul, lansat cu scopul de a încuraja turismul rural, oferă celor interesaţi pachete turistice la pensiuni din judeţele Braşov, Sibiu, Argeş, Neamţ, Buzău şi Gorj, de ap