La 21 februarie 1990, Vaclav Havel, proaspat alesul presedinte al Cehoslovaciei postcomuniste, a fost primul lider est-european care a vizitat Washingtonul dupa caderea Zidului Berlinului si a vorbit in fata Congresului reunit al Statelor Unite. A fost intrerupt si ovationat indelung, de 21 de ori, de sala intreaga ridicata in picioare. A fost vazut de toata America, la toate televiziunile, nationale si locale.
Dupa o vreme oarecare, intr-o scrisoare catre un prieten, Naom Chomsky a facut pulbere discursul lui Havel, faimosul filozof, critic politic si activist social american l-a acuzat pe presedintele ceh de ipocrizie si extrema slugarnicie, in stilul intelectualilor occidentali, fata de noul stapan, Statele Unite ( vezi scrisoarea in volumul lui Alexander Cockburn, The Golden Age is in Us: Journeys and Encounters 1987-1994, aparut in 1995 la Verso Books, New York si Londra).
Chomsky a gresit. Probabil ca Havel, in discursul sau, a facut putina literatura, ca scriitor; a propus auditoriului un script, decoruri si scene „vizuale”, ca dramaturg; ca politician a mers pe retete sigure, in „barlogul” politicienilor superversati. Cu siguranta, insa, ceea ce nu a sesizat criticul politicii externe si militarismului imperial american, Chomsky, este faptul ca praghezul, est-europeanul Havel, a stabilit acolo o agenda politica si morala, „foaia de parcurs” a partii sale de lume, pentru urmatoarele decenii. Esentiala in cuvantarea sa a fost nu curtoazia (nicidecum slugarnicia) cu care s-a referit, de cateva ori, la democratia si libertatea de exprimare in America, la Declaratia de Independenta si Constitutia SUA, la Jefferson si Lincoln, ci vizionarismul, atunci cand a spus ca, in mod ireversibil, Europa isi va cauta propria sa identitate; ca pluralismul politic si economia de piata trebuie sa invinga in Rusia; ca o Rusie cooperanta si pasnica va fi benefica pe
