Senatorul PSD, Mircea Geoană, îl critică pe preşedintele Traian Băsescu. Şeful statului face un joc de imagine prin refuzul de a promulga bugetul de stat pe 2014, declară la RFI parlamentarul social-democrat. În opinia sa, credibilitatea lui Traian Băsescu este "aproape de zero".
Mircea Geoană spune că "preşedintele Băsescu face un joc eminamente de imagine. Nu are nici un fel de pârghie să influenţeze decizia Parlamentului. Îl trimite înapoi la Parlament, Parlamentul votează în forma pe care Parlamentul o consideră cea mai nimerită".
Senatorul PSD consideră că prin nepromulgarea bugetului pe 2014, Băsescu "obţine o amânare, dar amânarea asta se întoarce şi împotriva preşedintelui Băsescu, pentru că este un efect de bumerang. Chiar dacă unele dintre argumentele invocate de domnia sa, cele invocate de transportatorii din România, care evident sunt primii mai sensibili la un astfel de subiect, ar avea un anumit tip de argument, din punct de vedere al credibilităţii şi al soluţiilor aşa-zis alternative ale preşedintelui Băsescu, credibilitatea sa este aproape de zero, pentru că lumea leagă politica economică a domniei sale şi a guvernelor pe care le-a năşit şi le-a păstorit de catastrofa economică şi socială, de scădere de pensii, de salarii, de creştere uriaşă a TVA-ului. Deci chiar dacă în anumite locuri are, poate, dreptate, din punct de vedere al credibilităţii şi impactului, efectul este zero". "Ping-pong pe tema bugetului"
Mircea Geoană crede că preşedintele Băsescu "are primul nevoie şi nu atât de mult premierul Ponta de acest tip de balet, această coregrafie de negociere, pentru a putea să iasă cât mai repede dintr-o capcană, pe care o amânare nejustificată a bugetului i-o poate aduce, pentru că amânarea plăţii salariilor şi a pensiilor, probleme legate de finanţarea proiectelor de investiţii, toate i se vor întoarce preşedintel