Directorul CIA, John Brennan, a decorat doi foști agenți ai serviciului american de informații al căror avion a fost doborât în China la sfârșitul lui 1952 și care au petrecut 20 de ani în temnițele chineze.
Cei doi agenți, John Downey și Richard Fecteau, au fost decorați cu „Distinguished Intelligence Cross”, cea mai înaltă recompensă a CIA, în cursul unei ceremonii care a avut loc la o dată neprecizată în noiembrie, a explicat agenția de informații într-un comunicat de presǎ. În cursul unei misiuni desfășurate în noiembrie 1952, cei doi trebuiau să recupereze cu ajutorul unui avion un agent aflat pe teritoriul Chinei. Recuperarea urma să se facă fără ca avionul să atingă solul, cu ajutorul unei frânghii legate de un balon și de care era agățat agentul. „Agentul fusese compromis de chinezi fără ca CIA să știe acest lucru”, a povestit agenția în documentul amintit. Când avionul a coborât pentru a-l recupera, apărarea antiaeriană chineză a deschis focul și a doborât aparatul.
Doi membri ai echipajului au fost uciși, însă Downey și Fecteau au supraviețuit, dar CIA a ajuns la concluzia că au murit și ei. O lună mai târziu, familiile lor au primit o scrisoare din partea agenției în care erau anunțate despre decesul lor într-un accident al unui avion de linie.
Abia doi ani mai târziu, în urma unui proces public, CIA a descoperit că ei au supraviețuit. Tribunalul chinez l-a condamnat pe Downey la închisoare pe viață, iar pe Fecteau la 20 de ani de temniță, potrivit Agerpres. „Cei doi au rămas în captivitate până la începutul anilor 1970”, a adăugat CIA fără să precizeze data sau circumstanțele eliberării lor. La acea dată, China și Statele Unite conduse de Richard Nixon s-au angajat în normalizarea relațiilor, în fața dușmanului lor comun — Uniunea Sovietică—, apropiere concretizată prin vizita efectuată de Nixon la Beijing în februarie 1972.
Direc