Mesajul a fost trimis. Multumesc!

S-a întors foaia! Un bătran a dat un “avocat” escroc pe mana Poliţiei

Publicat in Ziarul de Vrancea, marți 10 decembrie 2013 ·

Poliţiştii l-au ridicat pe tanăr cand încerca să ia banii de la bătran Contactat telefonic de un infractor care se pretindea a fi avocat, vranceanul a acceptat să se întalnească cu trimisul presupusului om al legii pentru a-i înmana suma de pretinsă de 17.000 de lei, pentru a-şi scăpa fiul de problemele penale generate de un fals accident u preventiv, omul a mers la postul de poliţie din comuna Tătăranu, iar cand escrocul i-a bătut la uşă a fost luat pe sus de poliţişti şi dus direct în arest

Un pensionar din comuna Tătăranu a fost ţinta unor escroci care au încercat să-l păcălească prin metoda “Accidentul”. Numai că cel păcălit a fost în cele din urmă escrocul, care a ajuns pe mana Poliţiei, după ce bărbatul s-a prins la timp că este vorba de o ţeapă care era să-l coste toate economiile. Bătranul a acceptat să se întalnească cu presupusul avocat, dar totodată a mers la poliţia din comună unde a cerut sprijin. Eroul acestei poveşti s-a întalnit cu escrocul pentru a-i înmana banii, dar acesta a fost reţinut imediat de oamenii legii. “S. I., de 77 ani, din comuna Tătăranu, a sesizat lucrătorii postului de poliţie din localitate că o persoană necunoscută care s-a prezentat ca fiind avocat l-a apelat şi, sub pretextul că o rudă apropiată a fost implicată într-un accident rutier, i-a solicitat o sumă consistentă pentru «rezolvarea situaţiei». Suma de bani trebuia, conform înţelegerii, să fie înmânată de S. I. unui presupus reprezentant al fictivului avocat, întâlnirea urmând să aibă loc pe raza comunei Tătăranu. În urma activităţilor specifice desfăşurate, poliţiştii din Tătăranu şi cei ai Secţiei nr. 6 Poliţie Rurală Măicăneşti au reuşit prinderea în flagrant a lui George Ciprian F., 21 ani, din municipiul Galaţi, după ce acesta primise de la reclamant suma de bani pretinsă”, ne-a relatat inspectorul principal Bogdan Toader, de la biroul de presă al Poliţiei. George

Articolul in Ziarul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum o ora
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 2 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Atenționare de călătorie MAE: Restricții rutiere în Bulgaria pentru camioanele peste 20 de tone

Mediafax acum 20 minute
Ministerul Afacerilor Externe avertizează cetățenii români care tranzitează, se află sau intenționează să călătorească în Bulgaria că, în perioada 21-25 iulie, între orele 13:00 și 21:00, circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone va

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 5 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Polonia investighează o întrerupere a sistemului de control al traficului aerian

Ziarul Financiar acum o ora
Serviciile poloneze investighează o întrerupere a sistemului de gestionare a traficului aerian, declară sâmbătă purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne al ţării, citat de Reuters. „Ofiţeri ai Agenţiei de Securitate Internă colectează informa

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 6 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Ministrul Mediului - Interzicerea centralelor de apartament de către UE este un fake news

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informațiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, precizând că nu există o decizie la nivel european p

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 4 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/24°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/34°