Aproximativ 20 de persoane, majoritatea tineri, au organizat marţi dimineaţă un protest spontan în faţa sediului Prefecturii Alba. Iniţiatorii acţiunii se opun proiectului de modificare a Legii Minelor, aflat pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor.
Tinerii protestează împotriva promulgării a ceea ce numesc „legii vânzării României”. Camera Deputaţilor are marţi pe ordinea de zi votul final pe proiectul de modificare a Legii Minelor. Foto Protest împotriva Legii Minelor la Alba Iulia
Opozanţii proiectului Roşia Montană susţin că, dacă va fi votată, legea va permite derularea investiţiei RMGC.
Protestatarii şi-au exprimat solidaritatea cu Pungeşti şi Roşia Montană.
Manifestanţii din faţa Instituţiei Prefectului au protestat paşnic, fără scandări. Pentru că nu au anunţat oficial protestul şi nu au obţinut autorizaţie, organizatorii au primit un avertisment verbal din partea jandarmilor.
Aceştia au afişat mesaje cu „Opriţi Legea vânzării României”, „Solidaritate Roşia Montană, Pungeşti, Moşna”, „România de vânzare”, „Salvaţi Roşia Montană”.