Preşedintele rus Vladimir Putin a efectuat luni seară o vizită la ambasada Africii de Sud din Moscova, unde a evocat sprijinul adus de Uniunea Sovietică în lupta împotriva apartheidului şi pentru "democraţie" în Africa, comparându-l pe Nelson Mandela cu Aleksandr Soljeniţîn, relatează AFP.
"Vreau să amintesc tuturor cetăţenilor ruşi, dar şi celor din Africa de Sud, că ţara noastră - Uniunea Sovietică - a susţinut la modul cel mai activ ţările din Africa şi din sudul Africii în lupta împotriva segregaţiei rasiale, în lupta pentru dreptate şi democraţie", a declarat Vladimir Putin, potrivit unui comunicat al Kremlinului publicat marţi.
El i-a adus un omagiu lui Nelson Mandela, care, în opinia sa, este "una dintre personalităţile cele mai remarcabile ale secolelor al XX-lea şi al XXI-lea".
"Prin importanţa sa, el este comparabil cu giganţi ca Mahatma Gandhi, ca Aleksandr Soljeniţîn", fostul disident sovietic, autorul "Arhipelagului Gulag", decedat în 2008, a adăugat Putin, un fost membru al KGB-ului sovietic.
Preşedintele rus nu participă la funeraliile fostului preşedinte sud-african, el fiind reprezentat de Valentina Matvienko, preşedintele Consiliului Federaţiei (Camera superioară a Parlamentului rus).
În perioada Războiului Rece, Uniunea Sovietică a susţinut activ mişcările de decolonizare din Africa, inclusiv în lupta armată şi în conflictele din Angola şi Namibia.
"Uniunea Sovietică, cu consilierii şi cu specialiştii săi militari, dar şi cu reprezentanţi ai forţelor speciale sovietice, a luat parte la confruntări alături de aliaţii săi, în principal Cuba, Etiopia, dar şi de combatanţi din alte ţări africane", precizează o notă istorică a agenţiei de presă publice RIA Novosti.
"Mai multe figuri cheie ale rezistenţei sud-africane în faţa regimului de apartheid, în special cadre ale ANC (Congresul Naţional African, mişc