Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sentinţa în dosarul Boboc va fi pronunţată în ajun de Crăciun

Publicat in Adevarul, marți 10 decembrie 2013 ·

Dosarul lui Ion Perju, care l-ar fi omorât pe tânărul Valeriu Boboc în noapte de 7 spre 8 aprilie 2009, este aproape de final. Astăzi, la Judecătoria sectorului Buiucani au fost audiate pledoariile finale ale părţilor şi ultimul cuvânt al inculpatului.

Pronunţarea sentinţei va avea loc în ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie.

În ultima luare de cuvânt, Ion Perju, fost colaborator al Comisariatului General de Poliţie, a insistat pe nevinovăţia sa şi a cerut instanţei să fie achitat. „Nu eu sunt persoana îmbrăcată în albastru, care l-a lovit pe Valeriu Boboc în Piaţa Marii Adunări Naţionale. M-am aflat în altă parte, fapt confirmat de mulţi martori, şi eram îmbrăcat în alte haine“, a declarat Perju.

Tatăl tânărului omorât, Victor Boboc, a cerut tragerea la răspundere a celor ce se fac vinovaţi de moartea fiului său. „Vreau ca instanţa să analizeze minuţios materialele cauzei şi să ia o hotărâre justă. Valeriu a fost omorât de statul Republica Moldova, care nu şi-a îndeplinit obligaţiile de pedepsire a infractorilor, ci doar a vrut să muşamalizeze cazul“, a spus Victor Boboc.

Verdictul experţilor din SUA: poliţistul Ion Perju a lovit în Valeriu Boboc

În cadrul pledoariei finale, avocaţii părţii vătămate au invocat o serie de dovezi şi mărturii care ar demonstra că fostul poliţist este cel care l-a lovit pe Boboc, precum şi faptul că vătămările grave au dus la moartea tânărului. Pe lângă sentinţă, avocaţii au cerut instanţei o încheiere interlocutorie privind mai multe încălcări ale drepturilor omului din partea diferitor instanţe de stat, dezvăluite de-a lungul cercetării cauzei, cu scopul ca astfel de abuzuri să nu se repete pe viitor.

Valeriu Boboc, un adevăr îngropat de doi ani

Doi poliţişti au fost condamnaţi la Chişinău pentru torturarea victimelor la 7 aprilie 2009

Avocatul inculpatului a cerut instanţei să admită nul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 30 minute
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 3 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Incendiu în Parcul Naţional Munţii Rodnei. Intervin pompierii de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud şi Maramureş

News.ro acum 50 minute
Un incendiu a fost anunţat, sâmbătă, în zona de gol alpin din Parcul Naţional Munţii Rodnei, pe raza judeţului Maramureş. Pentru stingerea focului au fost mobilizate forţe de intervenţie de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsău

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum o ora
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

Mihai Leu, un ultim mesaj: Drumul meu pe acest pământ s-a încheiat. Viaţa a fost pentru mine o luptă frumoasă. Tot ce contează, la final, e cât ai iubit şi cât ai fost iubit

News.ro acum o ora
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a murit marţi şi a fost înmormântat vineri, la Hunedoara. Sâmbătă, pe pagina de Facebook a marelui sportiv a fost postat un mesaj emoţionant, în care le mulţumeşte soţiei Anna şi fiului Marco, celor din lumea boxu

Vicepremierul Tanczos arată către vinovații pentru deficitul bugetar: „Cei care au plătit salarii și pensii în plus”

HotNews acum o ora
Vicepremierul Tanczos Barna a afirmat, la Prima TV, că vinovații pentru deficitul bugetar de 9,3% din PIB sunt cei care au decis să majoreze salariile și pensiile fără să aibă resursele necesare. Tanczos susține că nici cheltuielile pentru investiți

Dalai Lama speră că va trăi mai mult de 130 de ani

News.ro acum 25 minute
Dalai Lama, care duminică împlineşte 90 de ani, a declarat că speră să trăiască peste 130 de ani, în timp ce speculaţiile în legătură cu numirea succesorului său sunt în plină desfăşurare, relatează Reuters şi AFP. Liderul spiritual al budismului ti

Război în Ucraina, ziua 1.525. Bază aeriană rusă lovită. Moscova a lansat peste 300 de drone

Press Alert acum 23 minute
Foto: arhivă Ucraina a anunțat sâmbătă că a atacat o bază aeriană rusă din regiunea Voronej, în timp ce Rusia a lansat peste 300 de drone asupra teritoriului ucrainean, într-un nou val de atacuri aeriene. Potrivit Statului Major General al armatei u

Inundații istorice în TEXAS: 24 de morți și zeci de copii dispăruți!

Gandul acum 2 ore
Cel puțin 24 de persoane au murit și multe altele sunt date dispărute, după ce regiunea Texas a fost măturată de ploi devastatoare. În câteva ore a plouat cât pentru luni întregi, notează AFP. Printre copiii dispăruți, și 20 de fete care participau

Vremea

București
acum

31°
sâm.

20°/33°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

30°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

29°
sâm.

14°/30°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

29°
sâm.

16°/33°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°