Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Orice taxă aplicată în sectorul energetic se va transfera integral în factura finală

Publicat in Capital, marți 10 decembrie 2013 ·

Legislaţia din sectorul energetic prevede că orice taxă pentru companiile energetice va fi transferată integral în factura finală, a declarat, marţi, Ioan Lungu, preşedintele Asociaţiei Furnizorilor de Energie Electrică din România (AFEER), în cadrul unei conferinţe pe tema fiscalităţii în sectorul energetic.

'Taxele intră la capitolul costuri incontrolabile, din acest motiv metodologiile spun că ele se transferă integral în preţul final al consumatorilor, astfel că această componentă a preţului trebuie mai bine gestionată', a precizat Lungu.

El a arătat că, în acest moment, taxele înseamnă circa 20% din preţul final al energiei electrice.

Preţul efectiv de producere a energiei înseamnă 49% din preţul final, 26% sunt costurile de reţea, adică distribuţie şi transport, iar 5% reprezintă tariful de furnizare. Spre comparaţie, în Germania, 20% este preţul energiei, 25% - costurile de reţea, 5% - furnizarea şi 50% sunt taxele. 'Sper să nu ajungem şi noi la 50%', a mai spus Lungu.

Guvernul vrea să introducă, de la 1 ianuarie 2014, o taxă de 1,5% pentru construcţiile speciale.

La finele lunii noiembrie, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), Niculae Havrileţ, declara că, în cazul în care transportatorii şi distribuitorii din energie şi gaze vor cere recunoaşterea acestei taxe în tarifele finale, ANRE va fi nevoită să accepte.

'În ceea ce priveşte distribuţia şi transportul de gaz, conductele din domeniul public nu se taxează. Dacă totuşi transportul şi distribuţia vor fi taxate, ele vor fi incluse în tarifele de transport şi distribuţie, pentru că aceste costuri sunt obligatoriu de recunoscut. Nu avem încă vreo solicitare de la operatori din sector pentru a le recunoaşte aceste costuri în tarife', a precizat Havrileţ.

El a menţionat că nu a fost clarificată în

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Cisterna GPL blocată în Pasajul Unirii. Băluță: O faptă similară unui atentat terorist

Wall-Street.ro acum 15 minute
O cisternă încărcată cu GPL s-a oprit într-una din porţile de gabarit ale Pasajului Unirii, în noaptea de joi spre vineri, iar circulaţia rutieră în zonă a fost oprită temporar. Incidentul s-a petrecut la Pasajul Unirii, pe sensul dinspre bulevardul

Video Percheziții la mai mulți mercenari ai lui Horațiu Potra. Acuzele sunt extrem de grave

Adevarul acum 20 minute
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală au efectuat, în cursul zilei de vineri 14 martie 2025, percheziții domiciliare în București și în mai multe județe la mercenarii lui Horați

Pasageri evacuaţi pe aripa unui avion American Airlines după ce motorul a luat foc – VIDEO

HotNews acum 2 ore
Zeci de pasageri au fost nevoiţi să stea pe aripa unui avion American Airlines pe Aeroportul Internaţional din Denver, în timp ce evacuau aeronava după ce unul dintre motoare a luat foc joi seară, degajând un fum gros şi negru în aer, relatează CNN.

Percheziţii într-un dosar penal privind acţiuni împotriva ordinii constituţionale

HotNews acum 40 minute
Parchetul ICCJ a anunţat că vineri au loc percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale, conform News.ro. „Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă

Horoscop pentru vineri, 14 martie 2025. Ce spun astrele pentru fiecare zodie în parte

Ziua Constanta acum 33 minute
Berbec Rutina de la locul de munca sau din segmentul domestic te poate obosi astazi. De aceea, organizează-ți treburile si timpul astfel incat sa faci totul cu placere si mai ales in ritmul tau. Sunt posibile erori de judecata si dezvăluirea unor ch

Video-foto. Bărbați găsiți decedați sub dărâmături după un incendiu violent

Ceahlaul acum 15 minute
Doi bărbați, în vârstă de 65, respectiv 60 de ani, au fost găsiți fără suflare sub dărâmături, în urma unui incendiu devastator care a cuprins o gospodărie din localitatea Mitoc, județul Botoșani. Pompierii au fost alertați în această dimineață, 14

Oamenii de ştiinţă chinezi au creat primul organ sexual masculin imprimat 3D din lume pentru tratamentul disfuncţiei erectile

News.ro acum 49 minute
O soluţie terapeutică pentru disfuncţia erectilă (DE) ar putea fi disponibilă în curând, după progresele revoluţionare ale cercetătorilor chinezi în domeniul imprimării 3D biomedicale. Disfuncţia erectilă este surprinzător de frecventă: afectează ma

ANM - Săptămâna viitoare sunt prognozate temperaturi mai coborâte decât cele specifice. Apoi, până la jumătatea lui aprilie, temperaturile se vor situa peste cele obişnuite

News.ro acum o ora
Meteorologii prognozează pentru săptămâna viitoare temperaturi mai coborâte decât cele specifice în această perioadă. Din 24 mertie şi până la jumătatea lui aprilie, temperaturile se vor situa peste cele obişnuite. Săptămâna 17.03.2025 – 24.03.2025

Doi judecători federali dispun reangajarea temporară a mii de angajaţi concediaţi de administraţia Trump

News.ro acum o ora
Doi judecători federali a decis joi că mii de angajaţi aflaţi în perioadă de probă, concediaţi în masă de administraţia Trump, trebuie să fie reinstalaţi temporar în funcţii, transmite CNN. O ordonanţă temporară emisă de judecătorul senior James Bre

Canada depune plângere la OMC împotriva tarifelor impuse de SUA pe oţel şi aluminiu

News.ro acum 2 ore
Canada a iniţiat o plângere oficială la Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) împotriva Statelor Unite, contestând tarifele impuse de administraţia Trump aplicate importurilor de oţel şi aluminiu canadiene, transmite Reuters. Potrivit unui comunic

Vremea

București
acum

13°
vin.

13°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/21°
lun.

4°/14°
Iasi
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

12°/23°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

15°
vin.

12°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

14°/18°
lun.

5°/13°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

10°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

12°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/13°
lun.

1°/9°