Plenul Camarei Deputaţilor are pe ordinea de zi a şedinţei de marţi, 10 decembrie, discutarea proiectului de Lege privind amnistia şi graţierea unor infracţiuni. Printre beneficiari s-ar putea afla şi Gigi Becali.
Proiectul a fost înaintat de deputaţii Mădălin Voicu (PSD) şi Nicolae Păun (minorităţile naţionale) şi a fost amendat în secret, conform Hotnews, de Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor luni noapte. În forma iniţială, proiectul prevedea amnistia infracţiunilor de până la patru ani şi graţierea pedepselor cu închisoarea de până la şase ani, însă Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor a ridicat limita la şase ani, respectiv şapte ani. Pe 4 iunie, Senatul respinsese proiectul de lege.
"Dacă e dorinţă politică se poate orice"
Poate beneficia Gigi Becali de această lege dacă va trece de Camera Deputaţilor, care este cameră decizională? În forma iniţială, avansată de Mădălin Voicu şi Nicolae Păun, erau exceptate de la graţiere şi amnistie mai multe infracţiuni din Codul Penal, între care şi lipsirea de libertate în mod ilegal (art. 189 CP). Acest articol a stat la baza condamnării patronului Stelei la trei ani de închisoare cu executare în dosarul "sechestrării" indivizilor care i-au furat maşina în 2009. "Nu ştim în ce formă finală a ajuns legea în Plenul Camerei Deputaţilor, aşa că nu putem face deocamdată nicio discuţie pe această temă", a declarat pentru ProSport avocatul lui Gigi Becali, Bogdan Vlad.
Ceauşescu a scos criminali din puşcărie
Poate fi proiectul de lege modificat la Comisia Juridică? ProSport a cerut părerea unui magistrat. "Fiind vorba de o propunere, ea poate fi modificată şi să depăşească, în sus sau în jos, cadrul iniţial. Sigur, sunt infracţiuni care, din punct de vedere moral, nu ar putea intra în discuţie. Repet, din punct de vedere al preceptelor morale nu poţi amnistia şi graţia infracţiuni de viol,