N-am pic de expertiză în domeniul construcţiei de autostrăzi, cu atât mai puţin în cel al proiectării reţelelor de infrastructură. Cu toate astea, mă simt şi eu dator să-mi dau cu părerea, ca mai toată lumea, asupra proiectului “România 100”, prezentat săptămâna trecută în Parlament de către premier.

Dacă te uiţi la harta priorităţilor anului 2022, vezi o reţea feerică de autostrăzi în care primele 16 cele mai mari oraşe ale ţării ar fi incluse în viitoarele trasee de autostradă, mai densă decât cea a Italiei. Sunt eu excesiv de sceptic pentru că, după ce în 23 de ani nu s-au terminat nici 400 km, nu-mi vine să cred că în următorii 8 se vor construi de vreo zece ori pe atât? Cred că mai degrabă sunt cinici cei care ne spun că o vor face, pentru că, de fapt, ne mint cu bună ştiinţă.

Prima noastră urgenţă, în materie de autostrăzi, este legarea Bucureştiului de reţeaua din Europa de Vest, adică din Ungaria.

Cu un pic de efort şi mai puţină risipă, ar fi putut fi îndeplinită până acum. Dar nu, nouă nu ne-a fost de ajuns una, ne-au trebuit două autostrăzi: una prin Sibiu spre Nădlac, alta prin Braşov spre Borş. Evident că n-au fost suficienţi bani (şi, probabil, nici constructori şi funcţionari cinstiţi) pentru amândouă. Aşa se face că n-avem nici una.

Mai grav e că nici n-o să avem această legătură în următorii zece ani. Pentru motivul simplu că în ambele variante trebuie traversaţi Carpaţii Meridionali, fie prin zona Văii Oltului, fie prin cea a Văii Prahovei. Or, nu a început proiectarea nici unuia dintre tronsoanele Braşov-Comarnic şi Sibiu-Râmnicu Vâlcea. Fără astea, chiar dacă vom avea terminate impecabil autostrăzile Borş-Braşov şi Nădlac-Sibiu, va fi inutil. Vă amintiţi cum se circula pe Bucureşti-Constanţa când autostrada se termina la Cernavodă? Se venea pe două benzi, cu pedala de acceleraţie la podea, până la câţiva kilometri înainte