Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pandurii în obiectiv

Publicat in Impact in Gorj, miercuri 11 decembrie 2013 ·

Gorjenii ocupă la finalul turului locul 4, care la finalul sezonului în proporţie de 90% duce în cupele europene

Vicecampioana României, Pandurii are şanse mari ca la finalul acestui sezon să prindă un loc de cupă europeană. Teoretic, gorjenii mai pot prinde şi unul din primele două poziţii, însă va fi greu. Parcă luptele cu Astra, Steaua şi Petrolul sunt greu de câştigat. Însă, locul 4 pare realizabil, iar pentru asta echipa antrenată de Cristi Pustai are nevoie de un parcurs bun în partea a doua a sezonului. Nici locul 3 nu este o misiune imposibilă, aşa că totul se va decide în primăvară.

Tur bun

În condiţiile în care echipa noastră de fotbal, Pandurii a fost angrenată pe trei fronturi parcursul din campionat a fost unul bun. Gorjenii au încheiat turul de campionat pe locul 4 cu 31 de puncte acumulate în cele 17 etape. „Este încheiat un tur de campionat, noi până acum am jucat 31 de jocuri oficiale, e foarte mult. În campionat am acumulat 31 de puncte. Tragem linie şi spunem că a fost un an foarte bun pentru noi. E bine că am trecut peste acest joc împotriva Universităţii Cluj şi bariera de 30 de puncte”, a declarat Cristi Pustai.

Locul 4 duce în Europa

Pandurii are ca obiectiv accederea şi la anul în cupele europene. Ei bine, dacă echipa se va menţine pe acest loc, atunci în proporţie destul de mare Pandurii se va califica şi la anul în Europa League. Motivul? În semifinalele Cupei României se află patru echipe, trei aflate în primele trei locuri şi una, Dinamo aflată mai jos în clasament. Numai Dinamo să nu ia Cupa, în rest cele trei pot câştiga oricând Cupa. În cazul în care Dinamo ia Cupa, atunci locul 4 mai merge în Europa doar dacă echipa „câinilor roşii” întră în primele trei locuri. Însă, e greu de crezut că Dinamo va trece de forţele Steaua, Astra sau Petrolul.

Două etape decisive în iarnă

Până la sărbători vom avea

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR cere convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru a începe procedura de suspendare a lui Klaus Iohannis

HotNews acum 26 minute
AUR a depus marți o cerere la Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului pentru convocarea Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, pentru „a putea începe procedura de suspendare” a președintelui Klaus Iohannis. AUR a transmis, azi,

Andrew Tate scapă de arestul la domiciliu în dosarul care vizează exploatarea sexuală a 34 de femei. Măsura, înlocuită cu controlul judiciar

HotNews acum 38 minute
Tribunalul Bucureşti a decis, marți, să înlocuiască arestul la domiciliu cu controlul judiciar în cazul lui Andrew Tate. În dosarul care îl vizează, este cercetat pentru exploatarea sexuală a 34 de femei, începând cu 2015. Decizia nu este definitivă

Trump urmează să participe online la Forumul Economic Mondial de la Davos, iar Zelenski în persoană. Ruşii nu au voie la WEF de trei ani

News.ro acum o ora
Donald Trump urmează să participe - prin intervenţie video -, la trei zile după învestire, săptămâna viitoare, la 23 ianuarie, la cea de-a 55-a ediţie a Forumului Economic Mondial (WEF) la Davos, în Elveţia, unde preşedintele ucrainean Volodimir Zel

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 3 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Sebastian Burduja, despre schema de compensare şi plafonare în energie: Lucrăm pe mai multe scenarii. Un scenariu este continuarea schemei, aşa cum este ea astăzi, pentru o perioadă limitată de 3-6 luni, în funcţie de situaţia regională

News.ro acum o ora
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat marţi, despre schema de compensare şi plafonare în energie că se lucrează pe mai multe scenarii iar un astfel de scenariu este continuarea schemei, aşa cum este ea astăzi, pentru o perioadă limitată

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 4 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari"

Mediafax acum 6 ore
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de acest program. Proiectul

Nicuşor Dan: Reorganizarea administrativ-teritorială nu se face în sedii de partid şi în niciun caz pe genunchi având ca scop exclusiv reducerea cheltuielilor. Până şi comuniştii au dedicat aproape doi ani pentru a studia cum să reorganizeze România

News.ro acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, consideră că reorganizarea administrativ-teritorială „nu se face în sedii de partid şi în niciun caz pe genunchi având ca scop exclusiv reducerea cheltuielilor”, fiind un subiect „extrem de serios” care tr

Prinţesa de Wales a vizitat spitalul unde s-a tratat de cancer. Ea a mulţumit medicilor

Mediafax acum 2 ore
Prinţesa de Wales, Kate Middleton, a făcut o vizită neanunţată la Spitalul Royal Marsden din Londra, primul spital care a tratat-o în timpul diagnosticului şi tratamentului pentru cancer. Aceasta a dorit să-şi exprime recunoştinţa faţă de echipa med

Disney, dată în judecată fiindcă ar fi plagiat cele două filme din seria „Vaiana”

Mediafax acum o ora
Într-un proces care a fost depus vineri, animatorul Buck Woodall susţine că fosta directoare de dezvoltare al Mandeville Films, Jenny Marchick, i-a încălcat drepturile de autor transmiţând în secret către Disney materiale pe care el le-a produs în m

Vremea

București
acum

-0°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

-1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-4°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-4°
mar.

-4°/2°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°