Foto: Mediafax
PUTIN ȘI PRESA DIN RUSIA. Preşedintele rus Vladimir Putin a decis să închidă agenţia de presă RIA Novosti şi să înfiinţeze în locul său agenţia de ştiri internaţionale Rossia segodnia, a anunţat, ieri, Biroul de presă de la Kremlin, potrivit Mediafax.
RIA Novosti, agenție deschisă în 1941, a fost desfiinţată printr-un decret prezidenţial, potrivit agenţiei de presă ruse.
Agenţia de informaţii internaţionale Rossia segodnia îşi va desfăşura activitatea în fostul sediu al RIA Novosti şi va include în structura sa compania publică de radio Golos Rossii (Vocea Rusiei), care a fost la rândul său dizolvată prin decret prezidenţial.
Putin închide agenţia de presă RIA Novosti şi o înlocuieşte cu Rossia segodnia
Mai multe organizaţii neguvernamentale solicită CNA, într-o scrisoare deschisă, să susţină introducerea în Legea 504/2002, dar şi în Codul de Reglementare a Conţinutului Audiovizual, a unor prevederi ce ţin de demnitatea umană a femeilor, se arată într-un comunicat transmis, citat de Mediafax.
Un grup de 25 organizaţii neguvernamentale a trimis, ieri, CNA o scrisoare deschisă prin care solicită să ia măsuri pentru tratarea cu responsabilitate în audiovizual a cazurilor de violenţă asupra femeilor.
Mai multe ONG-uri cer CNA să susţină legiferarea a unor prevederi ce ţin de demnitatea femeilor
Foto: Mediafax
PUTIN ȘI PRESA DIN RUSIA. Preşedintele rus Vladimir Putin a decis să închidă agenţia de presă RIA Novosti şi să înfiinţeze în locul său agenţia de ştiri internaţionale Rossia segodnia, a anunţat, ieri, Biroul de presă de la Kremlin, potrivit Mediafax.
RIA Novosti, agenție deschisă în 1941, a fost desfiinţată printr-un decret prezidenţial, potrivit agenţiei de presă ruse.
Agenţia de informaţii internaţionale Rossia segodnia îşi va desfăşura activitatea în fostul sediu al RIA Novosti şi