Antrenorul de box Titi Tudor a fost operat marţi pe cord deschis la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală. Intervenţia chirurgicală a fost efectuată de doctorul Şerban Brădişteanu şi a durat şapte ore. "Pregătirile au început de dimineaţă, la ora 8:00, şi a fost scos din blocul operator la ora 19:00. Efectiv, operaţia a început la ora 12:00", a declarat pentru ProSport preşedintele FR de Box, Leonard Doroftei.
Titi Tudor a a suferit o criză cardiacă în timpul Campionatelor Europene de juniori de la Anapa (Rusia), desfăşurate luna trecută. Iniţial, s-a spus că a trecut printr-un infarct, dar la controlul efectuat în ţară s-ar fi descoperit de fapt că este vorba de mai multe artere înfundate. "I s-au pus patru bypassuri coronariene, ceea ce înseamnă că au fost ceva probleme. Aşteptăm să se trezească, acum este la terapie intensivă. Aşteptăm să se facă bine şi să vină din nou lângă noi", a mai declarat Doroftei marţi seară.
Antrenorul ploieştean Titi Tudor are 58 de ani şi este cel care l-a descoperit pe Leonard Doroftei.
Antrenorul de box Titi Tudor a fost operat marţi pe cord deschis la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală. Intervenţia chirurgicală a fost efectuată de doctorul Şerban Brădişteanu şi a durat şapte ore. "Pregătirile au început de dimineaţă, la ora 8:00, şi a fost scos din blocul operator la ora 19:00. Efectiv, operaţia a început la ora 12:00", a declarat pentru ProSport preşedintele FR de Box, Leonard Doroftei.
Titi Tudor a a suferit o criză cardiacă în timpul Campionatelor Europene de juniori de la Anapa (Rusia), desfăşurate luna trecută. Iniţial, s-a spus că a trecut printr-un infarct, dar la controlul efectuat în ţară s-ar fi descoperit de fapt că este vorba de mai multe artere înfundate. "I s-au pus patru bypassuri coronariene, ceea ce înseamnă că au fost ceva probleme. Aşteptăm să se trezească, acum este la t