Comisia care va analiza modul în care a fost reabilitată Poarta Sărutului, înființată de Victor Ponta, va funcționa abia după 15 ianuarie. Secretarul de stat în Ministerul Culturii, Radu Boroianu, cel care conduce comisia, a declarat că prima întâlnire a comisiei va avea loc în Bucureşti.
„În mod evident, după ce va fi stabilit şi bugetul pe care Guvernul îl pune la dispoziţia noastră, după sărbători imediat (vom începe lucrările, n.r.). (…) Avem pregătită toată documentaţia tehnică pentru membrii comisiei, dar nu putem să-i convocăm, pentru că sunt persoane care vin din străinătate şi cărora trebuie să le dai un răgaz de timp după ce sunt anunţaţi. Să le oferim toată documentaţia tehnică premergătoare şi, după aceea, în funcţie de cum este şi temperatura. (…) În afara unor situaţii meteo pe care nu le poţi prevedea întru totul, din momentul în care o întrunim, o să avem rezultatul în maximum o lună”, a declarat Radu Boroianu, pentru Mediafax.
Premierul Victor Ponta a stabilit ca din componenţa comisiei de experţi care va studia situaţia restaurării componentei sculpturale „Poarta Sărutului” să facă parte şi specialişti din Bruxelles, Viena şi Paris.
Dorin Dănilă, proiectantul lucrărilor de restaurare a Porţii Sărutului, a acuzat Institutul Naţional al Patrimoniului că opera din piatră a lui Constantin Brâncuşi, expusă în Parcul Central din Târgu-Jiu, s-a îngălbenit după ce a fost spălată cu jet cu apă sub presiune. Ulterior, Institutul Naţional al Patrimoniului a anunţat că va depune plângere penală împotriva proiectantului şi a respins ferm încercarea de calomniere a instituţiei de către acesta.
Comisia care va analiza modul în care a fost reabilitată Poarta Sărutului, înființată de Victor Ponta, va funcționa abia după 15 ianuarie. Secretarul de stat în Ministerul Culturii, Radu Boroianu, cel care conduce comisia, a declarat că prima întâln