Mesajul a fost trimis. Multumesc!

TRADITIE – Elevi, studenti si profesori s-au intrecut pentru a realiza cea mai expresiva masca, la Festivalul National al Mastilor Populare din Baia Mare

Publicat in eMaramures, marți 10 decembrie 2013 ·

Masti confectionate din lana, iurta, in sau blana au fost expuse astazi, 10 decembrie, pe holul Scolii Gimnaziale „Nicolae Iorga” din Baia Mare, cu ocazia celei de-a VI-a editii a Festivalului National al Mastilor Populare. Spre deosebire de anii anteriori, de aceasta data copiilor din invatamantul prescolar si gimnazial li s-au alaturat si studentii si cadrele didactice de la specializarea Etnoturism din cadrul Centrului Universitar Nord, fiecare dintre participanti incercand sa confectioneze cea mai expresiva masca.

Aproape 300 de masti au fost expuse la editia din acest an a Festivalului National al Mastilor Populare. Obiectele care aduc in prim-plan acest mestesug vechi au fost confectionate atat de cei mici, cat si de cei mari. In plus, cu toate ca sunt specific romanesti, nu doar participanti din tara, ci si cativa voluntari straini au incercat sa redea chipuri umane prin intermediul diferitor materiale folosite pentru confectionarea mastilor.

“Suntem la editia a VI-a, editie care si-a pastrat partenerii si care are ca grup-tinta, de data aceasta, pe langa prescolari, scolari mai mici sau mai mari, si studentii de la sectia de Etnografie a Facultatii de Litere din Baia Mare, cadre didactice care s-au implicat in derularea acestui proiect, dar si diversi specialisti si iubitori ai culturii populare maramuresene ”, a aratat organizatorul evenimentului, Diana Tamaian.

Spre deosebire de anii anteriori, copiii de la Scoala Gimnaziala „Nicolae Iorga” din Baia Mare au avut parte anul acesta si de cateva ateliere de creatie , in care au invatat cum se confectioneaza mastile si in care au aflat si diferite povestioare legate de sarbatorile de iarna.

„Am venit la acele ateliere mestesugaresti si, nu numai ca i-am vazut lucrand, dar am incercat sa le povestesc de fapt ce fac, ce inseamna acea masca, le-am mai povestit si ce

Articolul in eMaramures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florian Coldea, prima reacție după fotografiile publicate de Elena Lasconi: „O încercare disperată care urmărește să influențeze procesul electoral”

HotNews acum o ora
Fostul prim-adjunct al SRI, Florian Coldea, cataloghează fotografiile publicate joi seară de Elena Lasconi, despre care afirmă că îi arată pe acesta, pe Nicușor Dan și pe fostul premier Victor Ponta, ca fiind o încercare „disperată, care urmărește s

LIVE Război în Ucraina, ziua 1164: Rusia a atacat peste noapte cu 150 de drone / JD Vance: Războiul nu se va termina „prea curând”

HotNews acum o ora
Războiul din Ucraina nu se va încheia „prea curând”, a declarat vicepreședintele american JD Vance. Va depinde „de ruși și de ucraineni, acum că fiecare parte știe care sunt condițiile celeilalte pentru pace. Va depinde de ei să ajungă la un acord ș

Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Cum va fi vremea în luna mai

Press Alert acum o ora
Meteorologii anunță că săptămâna viitoare va fi mai cald ca de obicei pentru această perioadă săptămână în regiunile sudice, estice, sud-estice și în cele centrale, iar apoi temperaturile vor fi în general apropiate de cele normale, potrivit prognoz

Alegeri prezidențiale 2025 Astăzi, 2 mai 2025, prima zi de vot în Diaspora

Ziua Constanta acum 40 minute
Vineri este prima zi de vot în diaspora la alegerile prezidențiale din acest an. Vineri este prima zi de vot în diaspora la alegerile prezidențiale din acest an, conform Agerpres. Prima secție de votare din străinătate s-a deschis la ora locală 7:00

India – Peste o sută de copii s-au îmbolnăvit după ce au mâncat prânzul gratuit oferit la şcoală / Bucătarul ar fi găsit un şarpe mort în mâncare, l-a îndepărtat şi a servit totuşi meniurile copiilor

News.ro acum o ora
Organismul pentru drepturile omului din India investighează rapoartele conform cărora peste 100 de copii s-au îmbolnăvit, după ce au mâncat un prânz la şcoală, transmite BBC. Bucătarul ar fi servit prânzul, deşi a îndepărtat animalul mort din el, a

Armata israeliană loveşte în apropierea palatului prezidenţial din Siria, după ce a avertizat autorităţile siriene să nu se îndrepte spre satele locuite de membri ai sectei minoritare druze

News.ro acum 3 ore
Forţele aeriene israeliene au lovit în apropierea palatului prezidenţial sirian, vineri dimineaţă, la câteva ore după ce au avertizat autorităţile siriene să nu se îndrepte spre satele locuite de membri ai unei secte minoritare din sudul Siriei, tra

Administrația Trump consideră că războiul din Ucraina nu se va termina „prea curând" și că acordul de pace este „încă departe”

Adevarul acum 30 minute
Administrația Trump susține că Ucraina şi Rusia sunt încă departe de a ajunge la un acord de pace în pofida progreselor recente. JD Vance, vicepreşedintele SUA, a precizat că războiul din Ucraina „nu se va termina prea curând”.

Peste 4500 de români au votat la alegerile prezidențiale

Mediafax acum 2 ore
4.594 de români au votat deja la alegerile prezidențiale, potrivit Autorității Electorale Permanente. Dintre aceștia, 4.106 și-au exprimat votul prin corespondență, iar 488 s-au prezentat la secțiile de votare. Votul în străinătate pentru alegerea P

Armata israeliană a anunţat că a bombardat cartierul prezidenţial la Damasc

G4Media acum 3 ore
Armata israeliană a anunţat vineri că a bombardat zona palatului prezidenţial din Damasc, după ce a ameninţat guvernul sirian cu represalii dacă nu protejează minoritatea druză, transmite AFP, transmite Agerpres. Urmărește cele mai noi producții vid

România l-a expulzat pe corespondentul Russia Today, un jurnalist irlandez. Zaharova: Nu orice infractor este reţinut cu atâţia poliţişti

Adevarul acum o ora
Propaganda Kremlinului susţine, prin vocea Margaritei Simonian, redactorul-şef al postului Russia Today (RT), că România l-a reţinut şi apoi l-a expulzat jurnalistul Chay Bowes, care este irlandez şi lucrează pentru RT, relatează TASS. Purtătoarea d

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/26°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/27°
lun.

15°/28°
Iasi
acum

13°
vin.

9°/24°
sâm.

10°/26°
dum.

13°/29°
lun.

14°/20°
Constanta
acum

15°
vin.

10°/19°
sâm.

10°/16°
dum.

12°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

10°/24°
sâm.

13°/23°
dum.

14°/23°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

10°/25°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/24°
lun.

14°/19°