„Fraţi mineri, mă adresez dumneavoastră de astă dată, mulţumindu-vă pentru răspunsul de solidaritate muncitorească pe care l-aţi dat la chemarea noastră. Delegaţia de mineri, în frunte cu domnul Cozma, se va deplasa spre Piaţa Universităţii, pe care vrem s-o reocupaţi dumneavoastră!“.

E dis-de-dimineaţă. E vară cu sânge. Şi miile de ortaci răcnesc de fericire la vorbele democratului şcolit în cele mai sinistre laboratoare de fabricat criminali de la Moscova. Minerii nu gândesc! Minerii bat, şi bat, şi bat! Zdrobesc capete! Împart răngi! Aruncă pumni şi pumni în trupurile golanilor din Piaţă! Îi învaţă ei minte să mai gândească! Să se mea dea drept intelectuali!

E dis-de-dimineaţă. E iarnă. Şi tot cu sânge. Încă n-a curs. S-a înţepenit pe alte bâte. Pe bâte de jandarmi. Se cere linişte! Se aruncă vorbe aiurea de pe la microfoane. Uneltele de scormonit pământul intră-n Pungeşti. Nici urmă de lumină. Nici urmă de pace. Apărătorii ţării sunt cu EI. Au ordin de la Centru. Să facă linişte! Linişte! S-a înţeles?

„Aşa cum aţi văzut, de astă dată avem de-a face cu elemente de-a dreptul fasciste, grupuri organizate de elemente incitate, multe dintre ele drogate. Să instaurăm o democraţie veritabilă, responsabilă în faţa poporului. Tocmai acum, aceste elemente au încercat să submineze viaţa noastră democratică“.

Începe şi măcelul. Ortacii sunt mânaţi în luptă numai de securişti. Sunt duşi înspre golani. Înspre fasciştii cei nenorociţi din mintea democratului şcolit la Moscova. Sunt instruiţi unde să bată. Ortacii ştiu doar cum să dea! Televiziunea, ah!, televiziunea liberă e tot cu EI. Iar noi privim! Înţepeniţi de teamă! Înţepeniţi de griji! Înţepeniţi şi de prostie! Noi vrem democraţie! EI vor doar linişte! S-a înţeles?

Ţăranii ies bezmetici din corturile de pe deal. Amărâtele alea de corturi botezate pompos „tabără de rezistenţă“. Blochează dru