Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dorel de la MORGĂ. Cadavrele a doi bărbaţi din Focșani au fost INVERSATE

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 10 decembrie 2013 ·

Situaţie tragi-comică s-a petrecut la Serviciul de Medicină Legală din Focşani, acolo unde angajații au inversat cadavrele a doi bărbați încurcând brățările de identificare.

Ion Valy Dănuţ, în vârstă de 42 de ani, din comuna Băleşti, şi Valentin Găitănaru, în vârstă de 55 de ani, din comuna Popeşti, au murit sâmbătă seara, în condiţii aproximativ identice, fiecare în localitatea de domiciliu, iar cadavrele celor doi au fost aduse pentru necropsie la Serviciul de Medicină Legală din Focşani.

„Am întrat să vedem mortul şi am observat că nu este al nostru. Le-am spus: domnule nu este tatăl meu!. Mi-au zis, că nu, că el este, că trupul se schimbă de la formol, că se mai modifică. Băi, tată, s-o fi modificând dar în halul ăsta? Să se schimbe aşa de mult? Ni s-a impus să-l luăm acasă. Şi l-am luat, ce să facem!”, a povestit Marius George Găitănaru, fiul „mortului” din comuna Popeşti pentru Ziarul de Vrancea.

În realitate, mortul pe care l-au dus acasă să-l înmormânteze era fratele decedat al unor oameni din Băleşti, un bărbat cu 13 ani mai tanăr.

Ieri, familia din Băleşti a venit cu preotul din comună să ia trupul neînsufleţit al fratelui şi a descoperit eroarea. ”Asistentă l-a acoperit repede. Am zis că vreau să-l văd, am dat cearşaful la o parte şi am văzut că nu este fratele meu.” spune Gina Nely Ion, sora „mortului” din Băleşti.

Conducerea Serviciului de Medicină Legală spune că întreaga responsabilitate pentru confuzia creată aparţine firmei de pompe funebre cu care spitalul are contract.

Medicul şef al SML Vrancea, Silviu Lucasievici, susţine că de vină pentru situaţia creată sunt cei de la firma de transport cadavre S.C. Bratu, motiv pentru care va propune conducerii Spitalului Judeţean Vrancea să rezilieze contractul cu aceştia. De asemenea, Lucasievici susţine că o parte din vină o are Poliţia, care nu s-a prezentat la S

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 6 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 3 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 11 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

765 de directori „din pix”

Buna ziua Brasov acum o ora
În anul şcolar 2023-2024, erau ocupate „prin detaşare în interesul învăţământului” 2.101 posturi de conducere în şcoli, din care 1.373 posturi de directori şi 728 posturi de director adjunct, potrivit celui mai nou Raport privind situaţia din învăţă

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 5 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 7 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 11 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

Istvan Kovacs, favorit să arbitreze Fenerbahce - Galatasaray

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Istvan Kovacs e favorit să arbitreze Galatasaray - Fenerbahce, derby care va avea loc pe 24 februarie, în etapa 25 din campionatul Turciei.

ANPC a întreprins controale la AFI Cotroceni: Gândaci, alimente neconforme şi mizerie la mai multe restaurante

Mediafax acum 8 ore
Concret, au fost inspectaţi 30 de operatori economici, iar în urma verificărilor, autorităţile au descoperit o serie de nereguli grave care pun în pericol siguranţa şi sănătatea consumatorilor. Printre cele mai importante neconformităţi identificate

Vremea

București
acum

-4°
joi

-9°/-1°
vin.

-7°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-7°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-5°/-0°
sâm.

-6°/-1°
dum.

-5°/-0°
Constanta
acum

-6°
joi

-6°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-8°
joi

-8°/1°
vin.

-4°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-8°
joi

-8°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°