Acordul de la Tilsit reprezintă apogeul stăpânirii napoleoniene asupra Europei Occidentale. În urma Bătăliei de la Friedland, Napoleon dictează practic graniţele statelor şi impune sau destituie monarhi. Tratatul supunea Prusia la pierderi umilitoare din punct de vedere teritorial, financiar și militar, iar Franța devenea aproape exclusiv stăpâna Europei, fiind secondată de Rusia, noua ei aliată în lungul conflict cu Marea Britanie. Prusia schilodită... Învinsă, Prusia trebuie să accepte condițiile lui Napoleon. Teritoriul îi este înjumătățit, este nevoită să plătească un tribut care variază la 100 de milioane de franci pe an, iar armata îi este redusă la 40.000 de oameni. La toate acestea se adaugă umilința supremă: noul regat al Westphaliei format din teritorii rupte din Prusia era recunoscut de către Frederick William al III lea. Noua entitate politică avea să fie condusă de către Jerome, unul dintre frații lui Napoleon. Conform tratatului, Majestatea Sa, Regele Prusiei recunoaşte pe Majestata Sa, prinţul Jerome ca rege al Westphaliei; mai mult, regele prusac renunţa la toate drepturile asupra fostelor teritorii pentru el şi urmaşii săi. Această situaţie va accentua antagonismul faţă de Franţa, mulţi soldaţi prusaci dezertând din armata franceză în timpul Campaniei din Rusia. Situaţia disperată a Prusiei se poate observa în gestul reginei care îl imploră pe Napoleon să facă dreptate Prusiei. Împăratul răspunde calm: „Nimic nu întrerupe o scenă tragică mai bine. Când oamenii stau jos, tragedia devine comedie. „[1] Ducatul Varşoviei Ultima împărţire a Poloniei a lăsat poporul polonez sub conducerea prusacilor, austriecilor şi a ruşilor. Napoleon reface doar o parte din Polonia, ducatul devenind un stat satelit care urmează strict politica împăratului. Ducatul este condus de către aliatul lui Napoleon, regele Saxoniei, şi de către conducătorul Legiunilor poloneze,