În perioada premergătoare crizei globale, BIS (n.a. Bank for International Settlements) a fost una dintre puţinele instituţii financiare internaţionale care au avertizat asupra riscurilor acumulate pe pieţe, ca urmare a politicilor monetare relaxate ale băncilor centrale.

Atunci nu a fost ascultată, iar acum pare să se întâmple acelaşi lucru. În conferinţa de presă care a precedat lansarea ultimului raport trimestrial al BIS, Claudio Borio, economistul şef al instituţiei, a declarat că "după o scurtă pauză, căutarea unui randament mai ridicat a continuat fără să existe semnale că se va opri".

Pauza a fost reprezentată, bineînţeles, de incertitudinea din vară, generată de declaraţiile lui Ben Bernanke privind o posibilă temperare a programului de relaxare cantitativă.

Nu a trecut mult până când investitorii să realizeze că Federal Reserve sau alte bănci centrale nu pot decât să "glumească" în jurul subiectului fierbinte al tiparniţelor. De ce? Pentru că nu mai au de ales. Ieşirea "ordonată" din programele de relaxare cantitativă este condiţionată de apariţia unui miracol economic.

Până atunci, investitorii, mai ales cei instituţionali, sunt sufocaţi de dobânzile reduse de pe piaţă şi caută frenetic noi "oportunităţi", fără a mai ţine seama de riscuri.

Una dintre acestea este piaţa obligaţiunilor emise de companii, în special pe segmentul categoriilor de rating speculativ.

Conform datelor de la BIS, spread -ul dintre randamentul obligaţiunilor emise de companii şi cel al obligaţiunilor guvernamentale cu maturităţi comparabile a atins noi minime ale ultimilor cinci ani pentru pieţele din Statele Unite, Marea Britanie şi zona euro (vezi grafic).

La sfârşitul lunii noiembrie 2013, acestea au fost cu 200 - 300 bps sub nivelul înregistrat la vârful din 2012 (n.a. un punct de bază este egal cu 1/100 dintr-un punct procentual). @N_