Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un jurnalist american acuză: rebelii sirieni pot produce gaz sarin iar Washingtonul a ascuns acest fapt

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 10 decembrie 2013 ·

Serviciile secrete americane că jihadiştii din Frontul Al-Nosra sunt capabili să producă gaz sarin, dar au ignorat aceste informaţii, pentru a acuza regimul sirian de atacul cu arme chimice din 21 august, susţine un jurnalist american. Sursa: Reuters

Într-un amplu articol publicat în London Review of Books, Seymour Hersh - recompensat în trecut pentru acoperirea mediatică a masacrului de la My Lai din timpul Războiului din Vietnam sau a scandalului în jurul închisorii Abu Ghraib din Irak - acuză administraţia Obama de “manipulare deliberată a informaţiilor secrete" în dosarul armelor chimice siriene.

Responsabili ai administraţiei şi-au exprimat scepticismul în privinţa conţinutului articolului respectiv, pe care ziarele americane ar fi refuzat să îl publice, considerându-l insuficient de argumentat.

Fără a merge până într-acolo încât să susţină că regimul preşedintelui Bashar Al-Assad nu este responsabil de atacul chimic din 21 august de la periferia capitalei siriene Damasc, Hersh susţine că Washingtonul a “selectat" informaţiile aflate la dispoziţia sa şi a trecut altele sub tăcere, în special cele conform cărora un grup al opoziţiei siriene, Frontul Al-Nosra, deţine mijloacele tehnice pentru a produce mari cantităţi de gaz sarin.

Jurnalistul evocă în special un raport strict-secret de patru pagini predat la 20 iunie unui înalt responsabil al DIA, agenţia americană însărcinată cu culegerea informaţiilor secrete de natură militară, care ar confirma rapoarte precedente privind capacităţile Al-Nosra de a produce arme chimice, mai ales datorită unuia dintre membrii săi, Ziyaad Tarik Ahmed, fost militar irakian specialist în arme chimice.

“Informaţiile indicau în mod clar că regimul Assad şi doar el putea fi responsabil de atacul cu arma chimică din 21 august", a susţinut, luni, Direcţia naţională de informaţii (OD

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A început campania electorală pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale / Ce reguli trebuie să respecte candidații

HotNews acum 2 ore
Campania electorală pentru turul doi al alegerilor prezidențiale a început vineri, pe 9 mai, după ce Curtea Constituțională a României a validat primul tur de scrutin. Campania se termină pe 17 mai la ora 07:00, iar finala prezidențială va avea loc

Când este programată liturghia de inaugurare a pontificatului Papei Leon al XIV-lea

Ziua Constanta acum 2 ore
Liturghia de inaugurare a pontificatului Papei Leon al XIV-lea va avea loc duminică 18 mai, a anunțat Vaticanul vineri. La eveniment vor asista delegații și șefi de stat din întreaga lume. Noul papă, ales joi, va susține prima sa audiență generală p

Măsura luată de Ungaria după ce Ucraina a arestat pentru prima dată doi agenți care spionau pentru spionajul militar ungar

Libertatea acum 17 minute
Ministrul de externe al Ungariei, Peter Szijjarto, a anunțat vineri expulzarea a doi diplomați ucraineni, în replică la arestarea a doi presupuși spioni ungari în Ucraina, relatează agențiile de presă Reuters și AFP, preluate de Agerpres.

Maia Sandu a anunțat: „Eu personal îl voi vota pe Nicușor Dan”. Cum explică votul mare al moldovenilor

HotNews acum 2 ore
Prezența mare la vot la secțiile din Republica Moldova deschise pentru primul tur al alegerilor prezidențiale din România arată că cetățenii au perceput acut riscurile cu care se confruntă România și cu care s-a confruntat și țara lor în trecut, a e

Putin și Trump s-au felicitat reciproc de Ziua Victoriei. Kremlin: „Au fost cuvinte calde”

HotNews acum 28 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său american Donald Trump s-au felicitat reciproc, prin intermediul consilierilor lor, pentru cea de-a 80-a aniversare a victoriei Aliaţilor asupra Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial, a i

Zelenski anunţă că un summit cu liderii europeni are loc sâmbătă

G4Media acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat vineri că un summit cu liderii europeni aliaţi ai Kievului va avea loc sâmbătă în Ucraina, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul Preşedinţiei de la Kiev, transmite News.ro. Susține G4Media. C

Alegeri prezidențiale 2025. Cum va arăta buletinul de vot pentru al doilea tur, din 18 mai

HotNews acum 8 minute
Modelul buletinului de vot pe care românii îl vor primi în al doilea tur al alegerilor prezidențiale, din 18 mai, a fost stabilit, vineri, de Biroul Electoral Central (BEC). Pe prima poziție se va afla George Simion (AUR), iar pe a doua Nicușor Dan

Zeci de persoane au ajuns la spital după mușcături de căpușe. Cum te poți feri de insectele periculoase

Adevarul acum 24 minute
În ultimul timp, zeci de persoane din județul Brașov au ajuns la camerele de gardă ale spitalelor după ce au fost mușcate de căpușe. Specialiștii Direcției de Sănătate Publică (DSP) Brașov atrag atenția asupra riscurilor asociate și transmit o serie

JD Vance, despre conflictul dintre India și Pakistan: „Nu este treaba noastră”. Care este îngrijorarea administrației de la Washington

HotNews acum o ora
Vicepreşedintele american JD Vance a declarat joi că India şi Pakistanul ar trebui să-şi reducă tensiunile, dar a adăugat că SUA nu pot controla cei doi vecini asiatici înarmaţi nuclear şi că un război între ei nu ar fi „treaba” Statelor Unite, rela

Viktor Orban l-a citat pe George Simion într-un mesaj despre alegerile din România. „Complet de acord”

HotNews acum 28 minute
Afirmațiile făcute de George Simion despre „Europa națiunile” în dezbaterea prezidențială de joi seară au fost citate de premierul maghiar Viktor Orban într-un discurs susținut vineri care a fost publicat pe contul oficial de X. „Ieri, în timpul dez

Vremea

București
acum

16°
vin.

13°/17°
sâm.

8°/13°
dum.

8°/21°
lun.

8°/17°
Iasi
acum

vin.

8°/11°
sâm.

5°/17°
dum.

6°/9°
lun.

4°/14°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/12°
dum.

9°/16°
lun.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

6°/13°
sâm.

3°/15°
dum.

5°/11°
lun.

5°/13°
Timisoara
acum

17°
vin.

7°/17°
sâm.

6°/17°
dum.

7°/18°
lun.

5°/16°