Câteva mii de persoane aşteptau deja, marţi dimineaţa, în faţa stadionului Soccer City pentru a participa la funeraliile lui Nelson Mandela.
Porţile Soccer City, situat în apropiere de Johannesburg urmau să se deschidă la ora 06.00 (06.00 ora României). Autorităţile au anunţat că vor îndrepta mulţimea către alte stadioane din zonă în momentul în care acesta se va umple, potrivit Mediafax.
Citeşte şi: Băsescu: Nu mai am bani în buget pentru a merge la funerariile lui Nelson Mandela
Ceremonia, difuzată în direct în lumea întreagă, va începe la ora 11.00 (11.00 ora României) şi va dura patru ore. Circa 100 de şefi de stat şi de guvern sunt aşteptaţi la ceremonie, cu zeci de personalităţi din lumea culturală şi artistică, precum şi o mulţime de oameni obişnuiţi, uniţi cu toţii prin admiraţia şi respectul faţă de tatăl "Naţiunii curcubeu".
Câteva sute de persoane aşteptau în zori la Park Station, gara centrală din Johannesburg, trenul, care poate fi luat gratuit cu această ocazie, pentru a merge la stadion, intonând "Shosoloza", un cântec ce aminteşte de călătoria cu trenul către minele de aur. Unii sunt încă pe jumătate adormiţi, alţii sunt îngrijoraţi că nu vor avea loc. Alte persoane coborau din autobuze, gratuite şi ele.
Citeşte şi: Ponta va merge la funeraliile lui Nelson Mandela
Campion al unităţii în timpul vieţii, Nelson Mandela apropie, şi după moartea sa, inamici precum preşedinţii american Barack Obama şi cubanez Raul Castro, care vor lua cuvântul amândoi la ceremonia oficială organizată marţi în memoria sa.
Programul ceremoniei organizate în memoria lui Nelson Mandela
Ceremonia va începe la ora 11.00 şi se va încheia la ora 15.00 (11.00-15.00 ora României) pe stadionul Soccer City din Soweto, în apropiere de Johannesburg, transmite AFP, care prezintă programul acesteia:
- intonarea imnului naţional
- rugăc