Leopoldina Bălănuță s-a născut pe 10 decembrie 1934 la Păulești. A fost o actriță română de scenă, film, voce și televiziune.
A absolvit în 1957 Institutul de de Artă Teatrală și Cinematografică (IATC) din București, la clasa Mariettei Sadova și a lui Marcel Anghelescu. A debutat la București, în regia lui Ion Cojar, jucând-o pe Velea din “Prima întâlnire”, de Tatiana Sîtina. Ultimul ei rol a fost cel din “O batistă în Dunăre”, de D.R. Popescu, la Teatrul Național, montat de același regizor. A avut roluri memorabile în “Vassa Jeleznova” și “Mama” de Maxim Gorki, “Anna Karenina”, de Lev Tolstoi, “Medeea” de Euripide, “Martin Eden” de Jack London, “Noaptea Iguanei” de Tennessee Williams, “Oameni sărmani” de Feodor Dostoievski, “Livada cu vișini” de Anton Pavlovici Cehov, “Doi pe un balansoar” de William Gibson și, în special, în piesele lui Dumitru Radu Popescu, “Ca frunza dudului în rai” și “O batistă în Dunăre” (alături de Mariana Mihuț și Ileana Stana Ionescu). A fost distribuită și în filme, mai ales în roluri cu încărcătură dramatică, “Nunta de piatră” (1972), “Dincolo de pod” (1975), “Ion, blestemul pământului, blestemul iubirii” (1979), “Clipa” (1979), “Bietul Ioanide” (1979), “Năpasta” (1982), etc. Leopoldina Bălănuță a avut și o colaborare de succes cu Televiziunea. “Gaițele” (1993), “Strigoii” (1992), “Trandafirul și coroana”, “Conu’ Leonida față cu reacțiunea”(1985), “Moartea unui comis voiajor” (1977), “Idolul și Ion Anapoda” (1991) sunt doar câteva din piesele în care a apărut la Televiziune. A plecat fizic dintre noi la data de 15 octombrie 1998.
Leopoldina Bălănuță s-a născut pe 10 decembrie 1934 la Păulești. A fost o actriță română de scenă, film, voce și televiziune.
A absolvit în 1957 Institutul de de Artă Teatrală și Cinematografică (IATC) din București, la clasa Mariettei Sadova și a lui Marcel Anghelescu. A debutat la București, î