Reprezentanţii Direcţiei Sanitar -Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor au început, în 25 noiembrie, o amplă campanie de control.
Nici sfârşitul de săptămână nu este liber pentru inspectori, aceste zile fiind rezervate în special controalelor în pieţe şi târguri, cu atât mai mult acum, când ne apropiem de Crăciun.
Activitatea unui laborator de cofetărie din Slatina a fost suspendată în cadrul campaniei, motivul fiind neîndeplinirea măsurilor stabilite cu ocazia unui control precedent (când s-a constatat că nu erau îndeplinite condiţiile igienico-sanitare, că personalul nu avea toate documentele - dosarele medicale - în regulă etc.). Suspendarea s-a dispus pentru 30 de zile, însă poate fi urmată de ordonanţa de interzicere a activităţii. De la acest moment, dacă se doreşte reluarea activităţii va fi nevoie de reiniţierea procedurilor de avizare.
Alţi agenţi economici s-au ales cu marfa - brânză, ouă, peşte - retrasă de la comercializare. În cazul brânzei produsele controlate nu mai aveau etichetă, ouăle au fost păstrate la umiditate mare, astfel încât marcajul s-a deteriorat, iar pentru peşte nu s-a putut prezenta eticheta individuală, doar cutia fiind etichetată, prin urmare nu s-a putut preciza dacă produsul este, sau nu, peşte din Norvegia. În toate cazurile s-au aplicat amenzi, cea mai mică de 2.000 lei.