Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Orange reduce personalul din Polonia cu 2.950 de oameni până în 2015

Publicat in Ziarul Financiar, marți 10 decembrie 2013 ·

Telekomunikacja Polska (TPSA), cea mai mare companie telecom din Polonia controlată de operatorul francez Orange, va reduce numărul locurilor de muncă cu 2.950 până în 2015 din cauza scăderii vânzărilor, intensificării competiţiei şi a reglementărilor care au avut un impact negativ asupra tarifelor, scrie Bloomberg.

TPSA a convenit cu sindicatele lansarea unui program de disponibilizări voluntare la care vor putea participa angajaţii cu vechime de peste 10 ani. Aceştia vor primi compensaţii cu o valoare de patru până la 15 ori salariul lunar, în funcţie de vechime. Reducerile de personal reprezintă 14% din totalul forţei de muncă de 20.541 angajaţi, potrivit datelor companiei de la sfârşitul lunii septembrie.

Măsura face parte din planul TPSA de a avea în total 15.000 de salariaţi în 2016. Veniturile companiei poloneze au scăzut în fiecare an începând cu 2007 şi din acest motiv TPSA vinde de asemenea din active, inclusiv portalul web Wirtualna Polska, al doilea ca mărime din Polonia, pentru a se axa pe diviziile de telefonie mobilă şi de comunicaţii prin linii fixe.

Operatorii telecom din Europa vor reduce personalul cu 30% - peste 30.000 de locuri de muncă – în următorii cinci ani, potrivit unor estimări făcute în luna aprilie de Uniunea UNI Europa ICTS, care reprezintă interesele angajaţilor din telecomunicaţii din peste 20 de ţări.

Telekomunikacja Polska (TPSA), cea mai mare companie telecom din Polonia controlată de operatorul francez Orange, va reduce numărul locurilor de muncă cu 2.950 până în 2015 din cauza scăderii vânzărilor, intensificării competiţiei şi a reglementărilor care au avut un impact negativ asupra tarifelor, scrie Bloomberg.

TPSA a convenit cu sindicatele lansarea unui program de disponibilizări voluntare la care vor putea participa angajaţii cu vechime de peste 10 ani. Aceştia vor primi compensaţii cu o valoa

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, după ce a fost votat președinte interimar PSD: „Majoritatea vrea să fim în opoziție, dar am mandat de negociere”

Libertatea acum o ora
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marți, 20 mai, după ședința social-democraților de la Vila Lac, că cei mai mulți lideri vor în opoziție, dar că a primit mandat să poarte discuții cu PNL, USR și UDMR și nu exclude nicio var

Un medicament cardio, reclamă inedită după victoria lui Nicușor Dan

HotNews acum 2 ore
Victoria lui Nicușor Dan în alegerile prezidențiale a fost celebrată printr-o reclamă de un medicament cunoscut destinat persoanelor care suferă de afecțiuni cardio-vesculare. După ce rezultatul alegerilor a fost clar, iar Nicușor Dan a fost numit o

Părinții care nu își duc copiii agresori la consiliere psihologică riscă închisoarea. Proiect de lege

Adevarul acum 59 minute
Deputatul liberal Florin Roman a depus marți, în Parlament, un proiect de lege privind înăsprirea sancțiunilor pentru minorii care comit acte de violență, dar și pentru părinții acestora.

George Simion a anunțat că va contesta la CCR rezultatul alegerilor: „A fost vorba de cumpărare de voturi”

Libertatea acum 20 minute
George Simion, liderul AUR, a anunțat marți, 20 mai, că va contesta la CCR rezultatul alegerilor prezidențiale, scrutin câștigat de Nicușor Dan.

Cum învățăm rapid să consumăm energie mai eficient?

G4Media acum o ora
Știm cât de important este pentru fiecare dintre noi să înțeleagă cum poate eficientiza consumul de energie acasă. De aceea, PPC Energie vine în ajutorul clienților săi cu PPC myEnergy Coach – o platformă digitală care oferă recomandări personalizat

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 21 mai, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Robert Negoiță

Cancan acum 54 minute
Invitatul emisiunii este Robert Negoiță. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Biroul Electoral Central a validat rezultatele turului doi al alegerilor prezidențiale 2025

G4Media acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) a validat, marți, rezultatele turului doi al alegerilor prezidențiale. Susține G4Media. Click AICI pentru a redirecționa 3.5% din impozit - online, gratuit și simplu. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - ar

Parlamentul European cere prelungirea implementării PNRR. O veste bună pentru România

HotNews acum o ora
Parlamentului European au adoptat marţi, cu 63 de voturi pentru, 12 împotrivă şi şase abţineri, raportul privind implementarea Mecanismului de Redresare şi Rezililenţă, din care este finanţat şi PNRR-ul României, şi care cere prelungirea planului cu

CCR analizează miercuri o contestație privind rezultatele finale ale alegerilor prezidențiale 2025

Adevarul acum 3 ore
Curtea Constituțională a României se reunește miercuri, 21 mai, urmând să se pronunțe asupra unei contestații depuse pe 19 mai privind rezultatul alegerilor prezidențiale. Joi ar urma să aibă loc ședința de validare a rezultatelor.

UE vrea să impună o taxă de 2 euro pentru coletele low-cost care vin din afara statelor membre, o lovitură pentru Temu și Shein

HotNews acum 2 ore
Comisia Europeană a promis să abordeze problema creșterii numărului de colete, în special din China, despre care a spus că a dus la o creștere a numărului de mărfuri periculoase și neconforme și la plângeri din partea comercianților cu amănuntul din

Vremea

București
acum

22°
mar.

9°/22°
mie.

12°/23°
joi

14°/26°
vin.

15°/27°
Iasi
acum

15°
mar.

8°/20°
mie.

8°/22°
joi

12°/25°
vin.

12°/25°
Constanta
acum

18°
mar.

8°/20°
mie.

13°/18°
joi

14°/18°
vin.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

4°/15°
mie.

7°/19°
joi

10°/21°
vin.

12°/20°
Timisoara
acum

20°
mar.

8°/20°
mie.

11°/21°
joi

13°/23°
vin.

15°/21°