Cum au încercat Voiculescu & Co să scape de puşcărie, să taie gratiile ce se profilau la orizont? Simplu! Folosind pentru prima data adevărata putere pe care voturile a 70 la sută dintre concetăţenii noştri prezenţi la vot le-au oferit-o de vreun an încoace.
Puterea de a da legi, de a schimba cadrul în care instituţiile statului îşi desfăşoară activitatea. Ce poate fi mai plăcut decât un DNA care nu mai anchetează nimic? Cât de util mai poate fi ANI dacă nu mai are dreptul de a ancheta parlamentari? Dar un SRI care nu mai înregistrează nici un telefon, ca să nu încalce intimitatea? Cum ar spune Sherlock Holmes: Elementary, my dear Watson! Pas cu pas aceste lucruri se vor întâmpla, urmând să devenim dintr-o Republică semiparlamentară, Republica Penalilor cu imunitate beton.
Putem continua la nesfârşit cu exemple din sfera coşmarului care populează noaptea multor politicieni. Pentru că, după 25 ani de funcţionare lină neîntreruptă, Sistemul are somnul din ce în ce mai scurt şi tulburat de transpiraţia rece care însoţeşte fiecare apel telefonic cu număr necunoscut. Fiecare dimineaţă care trece de ora şase este o zi câştigată. Fără percheziţie. Viaţa unora se măsoară de la un termen de judecată la altul. Poate vi se pare că exagerez, dar o mare parte din cei pe care-i vedeţi la televizor funcţionează în parametrii descrişi mai sus.
O perioadă au crezut că puterea Partidului îi va face scăpaţi. Pe această bază a prosperat în PSD Reţeaua Cătălin Voicu, căruia i se dădea şpagă, sub formă de împrumut, de frică. Şi prin alte partide s-a încercat asamblarea unei asemenea reţele de influenţă, dar n-au avut performanţa celei amintite mai sus. Pe acest principiu am văzut zidurile de parlamentari care-i înconjurau pe aleşii arestaţi, de la PDL până la PSD, încercându-se intimidarea Justiţiei cu solidaritatea politică. La aceasta s-au adăugat declaraţiile permanente
