După venirea pe tron a lui Carol I în 1866, tot mai mulți călători străini au început să fie interesați de România. Bineînțeles, și căile noi de transport și de comunicare au facilitat călătoriile în spațiul românesc. Mulți călători erau doar în trecere prin aceste zone, în drumul lor spre Constantinopol sau părțile Rusiei, însă au existat și unii care s-au arătat cu adevărat interesați de bogățiile și atracțiile țării noastre.

Unul dintre ei a fost James William Ozanne, un aristocrat și memorialist englez, care a întreprins o călătorie în anul 1870 în România, primind un post la consulatul englez, unde stă trei ani. Ca urmare a acestei călătorii publică, în 1878, la Londra, cartea Three years in Roumania, un volum de amintiri important pentru portretele oamenilor din epocă și descrierile pe care le face societății, politicii și peisajelor românești, așa cum se înfățișau ele la puțin timp după venirea pe tron a noului principe.

În carte se regăsește și o descriere a Bucureștiului, un oraș al contrastelor în acea vreme, unde Orientul și Occidentul se întâlneau, un oraș care încă încerca să scape de aspectul său rural și să se urbanizeze după modelul capitalelor din Vest.

Noroiul care rămâne

J.W. Ozanne ajunge la București în 1870, într-o seară de toamnă[1]. Impresia pe care orașul i-a făcut-o la început nu a fost destul de bună. Drumurile proaste și noroiul ce se găsea peste tot nu-i vor fi plăcut sub nicio formă călătorului obișnuit cu străzile Londrei. După cum chiar el spune, pavajul străzilor era cel mai prost din câte ar fi putut exista[2]. Singurele drumuri care erau îngrijite erau bulevardele principale, drumurile mărginașe fiind lăsate total neîngrijite, și uneori deveneau impracticabile[3]. În viziunea lui Ozanne, bulgarii ar fi fost de vină pentru aceste lucruri, deoarece ei aveau de regulă grijă de grădini și drumu