Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ilie Dumitrescu speră ca Steaua să lase o impresie bună în ultimul meci de Liga Campionilor: «Să-şi apere onoarea»

Publicat in Libertatea, miercuri 11 decembrie 2013 ·

Ilie Dumitrescu (44 de ani), fost fotbalist şi antrenor al roş-albaştrilor, nu crede că Steaua este într-o scădere de formă şi îşi doreşte să joace cu determinare pe Stamford Bridge, la ultima apariţie în actuala ediţie a Ligii Campionilor, chiar dacă este deja eliminată din competiţiile continentale.

Pentru Steaua, ultimul meci de Liga Campionilor, cel de la Londra, cu Chelsea, pică cum nu se putea mai prost: când jocul roş-albaştrilor scârţâie din toate încheieturile, când echipa antrenată de Laurenţiu Reghecampf nu a mai câştigat în campionat din octombrie, rezultatele fiind mai mult produsul arbitrajelor favorabile decât al ştiinţei de joc, şi în momentul în care oficialii din Ghencea au încercat cu toate forţele să amâne pentru 2014 etapele din decembrie.

Cu toate acestea, Ilie Dumitrescu, fost atacant şi antrenor al Stelei, nu crede că partida din Anglia trebuie tratată cu superficialitate.

“Competiţia te obligă să te prezinţi la cel mai înalt nivel. Trebuie să joace bine şi să-şi apere onoarea! Chiar dacă nu mai e nici o şansă, este totuşi un meci important, încă un prilej de afirmare pentru fotbalişti. Nu joci în fiecare zi în Ligă şi, în plus, se ştie că ultima impresie contează. Va fi însă o partidă grea, pentru că Chelsea vrea primul loc în grupă”, ne-a spus fostul vârf care a marcat pentru roş-albaştri peste 70 de goluri. Trebuie să lupte şi cu oboseala

“Este normal că s-a acumulat oboseală. S-a jucat în campionat, în cupă, în Ligă, la echipa naţională, dar antrenorul trebuie să aibă ştiinţa să determine jucătorii să treacă peste aceste aspecte”, a adăugat Dumitrescu, care nu crede că Steaua este în impas în competiţia internă: “Chiar dacă nu a câştigat în ultimele etape, tot a rămas neînvinsă în acest sezon. S-au pierdut puncte importante, dar consider că forţa nu a scăzut. Urmează dubla cu Astra şi atunci se va şti exact ce şi cum. N

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

"Până la finalul lunii martie, vom avea o comunicare a celor implicaţi". Reacția lui Ilie Bolojan despre posibila amânare a includerii României în programul Visa Waiver

Ziare.com acum 4 ore
Ilie Bolojan, preşedintele interimar al României, a afirmat joi seară, 20 martie, că, până la finalul lunii martie, autorităţile vor anunţa data de la care se va renunţa la vize pentru românii care călătoresc în America. ”Când am ieşit de la Consili

Bogdan Peșchir, reținut pentru 24 de ore în dosarul privind finanțarea campaniei lui Călin Georgescu

HotNews acum 4 ore
Influencerul Bogdan Peşchir, la locuinţa căruia au fost făcute percheziţii joi într-un dosar penal vizând coruperea alegătorilor în campania pentru fostul candidat la prezidenţiale Călin Georgescu, a fost reținut pentru 24 de ore, au declarat surse

Influencerul Bogdan Peșchir, audiat în dosarul de corupere a alegătorilor

Ziua Constanta acum 6 ore
Influencerul Bogdan Peșchir, cel care i-a finanțat campania lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost adus joi de la Brașov la sediul IGPR din București, pentru a fi audiat într-un dosar legat de săvârșirea infracțiunii de corupere a alegătorilor. Influ

UPDATE - Kirsty Coventry scrie istorie: A devenit prima femeie aleasă în funcţia de preşedinte al Comitetului Internaţional Olimpic / Rezultatele alegerilor/ Cine este Kirsty Coventry

News.ro acum 7 ore
Kirsty Coventry a fost aleasă, joi, în funcţia de preşedinte al Comitetului Internaţional Olimpic. Este prima femeia care ajunge în această funcţie. Ministrul Sportului din Zimbabwe a devenit al 10-lea preşedinte al Mişcării Olimpice. Au mai candida

Copil de cinci ani care circula pe bicicletă, lovit de un moped pe Bd. Iuliu Maniu din Bucureşti / Persoana care îl conducea a fugit de la faţa locului

News.ro acum 3 ore
Un copil de cinci care circula pe bicicletă, alături de mama sa, a fost lovit, joi seară, de un moped pe Bd. Iuliu Maniu din Bucureşti. Persoana care îl conducea a fugit de la faţa locului, fiind făcute verificări pentru identificarea sa. ”La data d

OFICIAL Lista finală a candidaților la alegerile prezidențiale. Pe buletinul de vot vor fi 4 independenți și 7 candidați ai partidelor

HotNews acum 5 ore
Biroul Electoral Central a transmis, joi, 20 martie, lista oficială a candidaturilor pentru alegerile prezidențiale care vor avea loc pe 4 mai 2025. După validarea dosarelor și retragerea unei candidaturi, 11 politicieni se află în cursa pentru Cotr

Ilie Bolojan convoacă CSAT pe 28 sau 31 martie pentru înarmarea României

Gandul acum 4 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan a transmis, de la Bruxelles, că a convocat Consiliul Suprem de Apărare al Țării, pe 28 sau 31 martie. Întrebat, joi seara, dacă a decis data ședinței CSAT, Bolojan a răspuns că a semnat documentele de convocare a

Restricții de trafic în Bulgaria. MAE a emis o atenționare de călătorie

Ziua Constanta acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Bulgaria asupra faptului că, începând cu data de 27 martie 2025, ora 09:00, autoritățile bulgare vor aplica măsu

Premierul britanic Keir Starmer anunță că planurile de apărare privind o posibilă încetare a focului în Ucraina „prind contur”

Libertatea acum 3 ore
Premierul britanic Keir Starmer a dat asigurări, joi, că planurile de apărare privind o posibilă încetare a focului între Ucraina și Rusia „prind contur”. Anunțul vine după încheierea unei reuniuni la Londra între șefii de stat major din „peste 25 d

Turcia: Forțele de ordine au intervenit cu gloanțe de cauciuc și gaze lacrimogene la protestul din Istanbul în sprijinul primarului arestat

HotNews acum 2 ore
Poliția turcă a folosit gloanțe de cauciuc și gaze lacrimogene la un miting convocat în fața primăriei de către Partidul Republican al Poporului (CHP) al primarului Istanbulului, Ekrem Imamoglu, relatează AFP, conform Agerpres. Câteva mii de oameni

Vremea

București
acum

vin.

5°/15°
sâm.

7°/16°
dum.

7°/15°
lun.

11°/18°
Iasi
acum

vin.

4°/16°
sâm.

4°/16°
dum.

6°/13°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

vin.

2°/10°
sâm.

5°/9°
dum.

7°/9°
lun.

8°/13°
Cluj-Napoca
acum

-3°
vin.

-3°/13°
sâm.

4°/14°
dum.

6°/13°
lun.

10°/16°
Timisoara
acum

-1°
vin.

-1°/15°
sâm.

8°/16°
dum.

8°/16°
lun.

10°/16°