• Au ramas extrem de putini, dar nu au renuntat • Lucrurile care ies din mainile lor se gasesc aproape in fiecare casa • Castiga putin, muncesc cu lunile, dar fac acest mestesug cu pasiune
In tot satul abia daca mai sunt maximum zece oameni care inca mai practica aceasta meserie. Muncesc toata iarna pentru ca primavara sa inceapa sa vanda, iar cu banii obtinuti isi mai acopera din datorii. Acum 10-15 ani nu exista casa in satul Schitu Stavnic in care sa nu fie un olar. Majoritatea practica acest mestesug pentru a-si castiga painea de la o zi la alta. Astazi, lucreaza doar din pasiune. Uneltele lor sunt rudimentare, pentru ca nu isi permit sa investeasca intr-o roata electrica, de exemplu. Aceasta costa in jur de 6.000 - 8.000 de lei, o suma enorma pentru olarii din satul Schitu Stavnic, din comuna ieseana Voinesti.
In tot satul, doar trei femei au indragit si practicat acest mestesug. Astazi mai traiesc doar doua dintre ele, dar din cauza varstei inaintate, peste 80 de ani, nu mai pot sa modeleze lutul. Dumitru Bacinschi, in varsta de 66 ani, lucreaza de zor in atelier, pentru ca la primavara trebuie sa aiba gata 300-400 de oale. Le vinde de acasa, cu 4 lei bucata, unor rromi din zona. "Am aproape 30 de ani de cand fac oale de lapte, chiupuri pentru bors, oale de sarmale. Le pregatesc pentru la primavara, cand trebuie sa am vreo 400 gata. Fac asta pentru bani, chiar daca e o meserie mizerabila. Mai platesc din datorii. Le dau foarte ieftin, pentru ca cel care le vinde mai adauga si el. Cu 4 lei bucata, le dau din curte. Tata, fratii mei, toti au facut olarit. Eu am avut serviciu 20 de ani si m-am apucat mai tarziu de mestesug. Depui efort mare sa invarti roata, sa modelezi lutul. Nu ne permitem o roata electrica. Noi lucram primitiv aici, in atelier. Este o munca istovitoare", a spus Dumitru Bacinschi. Unul cate unul, oamenii din sat au renunt
