Fiecare a început să se creadă altul.

Intenţia preşedintelui Băsescu de a nu promulga legea bugetului pe anul 2014 a declanşat un val naţional de isterie. După aproape un deceniu în care nu a crâcnit împotriva propunerilor FMI, şeful statului a devenit peste noapte un ferm apărător al intereselor celor mulţi, denunţând acordul guvernului Ponta cu Fondul. În acelaşi timp, după aproximativ zece ani în care a criticat dur obedienţa oficialităţilor române pe relaţia cu instituţiile financiare străine, PSD a luat necondiţionat partea accizei negociate cu Fondul.

Schimbul indirect de replici, pe această temă, dintre doi foarte importanţi politicieni, Ilie Sârbu şi Traian Băsescu, a condimentat din belşug evenimentul. Panicat şi suspectându-l pe şeful statului de un acces de demenţă, primul a cerut înfiinţarea unei comisii parlamentare care să investigheze starea de sănătate mintală a preşedintelui României. Al doilea a invocat un mai vechi şi controversat accident de vânătoare, în care socrul lui Ponta s-ar fi împuşcat de unul singur în boaşe, insinuând că pierderea unui testicul i-ar fi transformat radical personalitatea lui Sârbu.

Evident, în scandal, a intervenit imediat şi presa. Comportându-se exact ca politicienii, ziariştii, care înjurau până atunci FMI, au sărit la gâtul lui Băsescu, în vreme ce ceilalţi au procedat taman pe dos. A plouat cu declaraţii belicoase, jigniri şi ironii mai puţin fine de ambele părţi. Unii au deplâns mitocănia lui Băsescu, alţii au deplorat grosolănia lui Sârbu.

Că agresivitatea clasei politice (şi a presei) reverberează în toate straturile societăţii nu mai este o necunoscută pentru români. Încă din 1990, susţinătorii lui Ion Iliescu, care le reproşa ţărăniştilor şi liberalilor trădarea de ţară şi de neam, îşi reduceau la tăcere puţinii opozanţi apelând la violenţă, cel mai des fizică.

Curios este însă fapt