Regimul deschis din penitenciar, la care Gigi Becali speră acum, îi poate conferi noi oportunităţi. Acesta va avea dreptul să desfăşoare activităţi ca ajutor de gardian, sau de "informator" în folosul supraveghetorilor angajaţi.
Trecerea la regimul deschis de detenţie îi va aduce patronului Stelei câteva privilegii importante. Astfel, potrivit reprezentanţilor Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Gigi Becali poate veni în sprijinul angajaţilor instituţiei care se ocupă de pază, semnalându-le şi informându-i despre neregulile pe care le observă. Totodată, Gigi Becali ar putea fi un soi de ajutor de paznic al deţinuţilor scoşi la muncă în afara penitenciarului. Un alt post pe care acesta l-ar putea primi este de deţinut de sprijin, care supraveghează colegii de celulă, mai ales în momentul în care există suspiciuni de tentativă de suicid. Dacă va primi regim deschis, Becali va putea urma cursurile unei facultăţi şi se va putea deplasa neînsoţit atât în interiorul penitenciarului, cât şi în afara acestuia, la muncă, activităţi terapeutice, educative, consiliere psihologică şi asistenţă socială. Noul regim de detenţie îi va aduce lui Becali şi mai multă mâncare, acesta având dreptul la o vizită în plus pe lună.
La mâna instanţei
Conducerea Penitenciarului Jilava a contestat decizia judecătorului delegat de a schimba regimul semideschis în regim deschis de detenţie pentru Gigi Becali. Contestaţia va fi soluţionată de instanţă, decizia fiind definitivă. Până la finalizarea procesului, patronul Stelei îşi păstrează regimul iniţial, cel semideschis. "Iniţial, comisia de stabilire a regimului a stabilit regim semideschis, judecătorul a spus altceva, iar penitenciarul poate contesta şi am contestat. Comisia de la penitenciar a avut în vedere, în primul rând, cuantumul pedepsei, care este de trei ani şi şase luni", ne