Deşi visa la primăvara Ligii Campionilor, Şahtior Doneţk a retrogradat în Liga Europa în urma înfrângerii din Anglia. Pentru Mircea Lucescu (68 de ani), antrenorul ucrainenilor, rezultatul de pe Old Trafford a fost decis de slăbiciunea psihică a propriilor jucători.
Şahtior trebuia să o învingă pe United pentru a fi sigură de calificarea în optimile de finală ale Ligii Campionilor. De învins însă au făcut-o englezii cu 1-0 (Phil Jones 67), rezultat care, în urma succesului lui Bayer Leverkusen pe terenul lui Real Sociedad (1-0), a trimis formaţia ucraineană în primăvara Ligii Europa.
“Cred că nu s-ar fi mirat nimeni dacă aveam 2-0 la sfârşitul primei reprize. Cu totul altfel au stat lucrurile după pauză, când am evoluat prost. Jucătorii mei au cedat fizic, dar mai ales psihic. N-au mai avut încredere în propriile forţe”, a declarat Lucescu. Şi-au stabilit noi obiective
Eliminat din Liga Campionilor, întrecere în care visează de ani buni să atingă faza semifinalelor, românul a anunţat noile obiective prioritare ale echipei lui.
“De acum înainte, pentru noi este important să câştigăm campionatul şi cupa în Ucraina”, a încheiat “Il Luce”, triumfător în 2009 în a doua competiţie europeană intercluburi.