Preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, i-a transmis, astăzi, o scrisoare şefului statului, ca urmare a adresei primite marţi de la acesta, informând, printre altele, asupra Legii amnistierii şi a modificărilor la Codul Penal (CP) şi asigurând că la Cameră nu a existat intenţia de blocare a activităţii autorităţii judecătoreşti.
"Propunerea legislativă pentru amnistierea unor infracţiuni şi graţierea unor pedepse (Plx 162/2013) a avut ca principal obiectiv decongestionarea sistemului penitenciar care, în prezent, are un indice de ocupare de 118%. Suprapopularea, condiţiile improprii de încarcerare, asistenţa medicală inadecvată sunt doar câteva dintre motivele care au dus, în ultimii ani, la condamnarea statului român la CEDO în procese intentate de către deţinuţi", se arată în scrisoare.
Valeriu Zgonea precizează că propunerea legislativă a ţinut cont şi de perioada tranzitorie de până la intrarea în vigoare a noului Cod Penal, "elaborat în timpul mandatului la Ministerul Justiţiei al domnului Cătălin Predoiu şi promulgat de către dumneavoastră".
"Acesta prevede diminuarea pedepselor pentru anumite infracţiuni şi dezincriminarea altora în conformitate cu practicile europene în domeniu. După cum aţi putut constata, propunerea legislativă nu a fost înscrisă pe lista de vot final în conformitate cu procedurile parlamentare. În ceea ce priveşte domeniul de reglementare a propunerii legislative, plenul Camerei Deputaţilor se va pronunţa asupra necesităţii acesteia în momentul în care iniţiativa legislativă va fi supusă votului final", potrivit sursei citate.
În ceea ce priveşte amendarea Legii 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor prin adoptarea unui Cod de conduită al parlamentarilor, Zgonea a precizat că aceasta reprezintă o nouă etapă în procesul de reformă şi modernizare a Parlamentului. "În acest sens, vă informez că instituţii